Vești bune pentru cei aflați în șomaj! Indemnizațiile se vor plăti mai devreme luna aceasta
Vești bune pentru cei aflați în șomaj! Indemnizațiile se vor plăti mai devreme luna aceasta
02 Apr, 2026 15:25
ZIUA de Constanta
178
Marime text
178
Marime text
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunță că, în contextul Sărbătorilor Pascale, calendarul de plată privind indemnizațiile de șomaj și primele acordate în baza Legii nr. 76/2002, a fost modificat. Astfel, toți beneficiarii înregistrați vor primi indemnizațiile de șomaj și primele înainte de data de 10 aprilie 2026.Potrivit ANOFM, în acest sens, programul de achitare a drepturilor acordate în conformitate cu legislaţia specifică sistemului asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă, va fi devansat atât în privința plăților efectuate prin Poșta Română cât și în privința plăților efectuate prin virament bancar.
Astfel, peste 62.000 de beneficiari ai indemnizației de șomaj vor intra în posesia drepturilor bănești cuvenite înainte de 10 aprilie 2026.
ANOFM a adoptat această măsură pentru a veni în sprijinul beneficiarilor și pentru a le asigura accesul la drepturi în timp util, în această perioadă importantă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


