Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:31 02 08 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veste excelentă pentru litoral. Produsele din plastic, de unică folosință, dispar de pe rafturile magazinelor

ro

17 Jun, 2021 00:00 653 Marime text

 
  • Peste doar două săptămâni, începând cu data de 3 iulie, multe produse fabricate din plastic, de unică folosință, vor dispărea de pe rafturile magazinelor, în urma aplicării unei Directive a Uniunii Europene
  • Bețișoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile, paiele, bețișoarele pentru baloane, precum și paharele, recipientele pentru alimente și băuturi fabricate din polistiren expandat și toate produsele fabricate din materiale plastice oxodegradabile vor trebui să fie înlocuite cu produse din materiale biodegradabile
  • Se estimează că astfel se va reduce impactul negativ asupra mediului cu 22 miliarde de euro - costul estimat al poluării cu plastic în Europa până în 2030
  • Acest concept se va aplica și în cazul echipamentelor de pescuit pierdute și abandonate în ape



Peste doar două săptămâni, începând cu data de 3 iulie, multe produse fabricate din plastic, de unică folosință, vor dispărea de pe rafturile magazinelor, în urma aplicării unei Directive a Uniunii Europene.
Bețișoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile, paiele, bețișoarele pentru baloane, precum și paharele, recipientele pentru alimente și băuturi fabricate din polistiren expandat și toate produsele fabricate din materiale plastice oxodegradabile vor trebui să fie înlocuite cu produse din materiale biodegradabile.
Se estimează că astfel se va reduce impactul negativ asupra mediului cu 22 miliarde de euro - costul estimat al poluării cu plastic în Europa până în 2030.
De asemenea, acest concept se va aplica și în cazul echipamentelor de pescuit pierdute și abandonate în ape.
Însă pe principiul "poluatorul plătește”, legislația europeană s-a asigurat că producătorii, nu pescarii, sunt cei care preiau costurile colectării năvoadelor găsite în ape (același lucru se va aplica și în cazul producătorilor de țigări).

Directiva Uniunii Europene, care va intra în curând în vigoare, mai prevede:
- măsuri de reducere a consumului de recipiente pentru alimente și pahare pentru băuturi fabricate din plastic, precum și aplicarea unei marcări și etichetări specifice în cazul anumitor produse;
- scheme de răspundere extinsă a producătorilor care să acopere costurile aferente eliminării deșeurilor, aplicate unor produse cum ar fi filtrele de tutun și echipamentele de pescuit;
- un obiectiv de colectare separată a sticlelor din plastic de 90 % până în 2029 (77 % până în 2025) și introducerea unor cerințe de proiectare pentru atașarea capacelor la sticle
"Aceste măsuri, pe care le consider extrem de necesare și foarte bune pentru litoralul dobrogean, trebuie să fie dublate neapărat și de buna creștere a localnicilor și turiștilor. Trebuie să lăsăm natura să respire și să nu o mai sufocăm în gunoaie și prea multă indiferență! Cu mai multă grijă și respect pentru semeni și mediu, putem face diferența!", susține Bogdan Bola, deputat PNL de Constanța, secretar al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaților.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii