Va controla ANAF darul de nuntă? Ce spune președintelui instituției
Va controla ANAF darul de nuntă? Ce spune președintelui instituției
16 Sep, 2025 17:45
ZIUA de Constanta
172
Marime text



Președintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Adrian Nicușor Nica, a precizat marți, 16 septembrie, că instituția pe care o conduce nu își propune să verifice mirii sau darurile de nuntă.
Urmărește să identifice persoanele și firmele care încasează banii pentru organizarea evenimentelor și care au obligația să îi declare.
„ANAF are acţiuni constante în zona asta cu structurile de antifraudă, pe care le-am făcut publice. Cum este cazul pe care l-aţi mediatizat şi dumneavoastră cu saloanele de nunţi.
Spun pe această cale că ANAF nu îşi propune să verifice mirii, nu îşi propune să verifice darul de nuntă, nu îşi propune să strice nunţi şi petrecerile românilor. ANAF îşi propune să identifice beneficiarii acestor sume pe care orice tânăr le strânge cu sudoare şi cu ajutorul părinţilor să-şi plătească nunta, urmăreşte ca cel care a încasat această sumă să o declare şi să o plătească”, a precizat acesta la Palatul Parlamentului.
„Plăteşti banii şi chelnerul repede pleacă cu nota. Solicit pe această care tuturor românilor să prezinte aceste cazuri pe pagina ANAF şi în perioada următoare vom prezenta o aplicaţie, pe modelul celei din Grecia, în care fiecare român poate să-şi verifice cu telefonul bonul fiscal, dacă e fiscalizat, dacă camera e fiscalizată. (...) Este o practică cu care m-am întâlnit şi eu. Şi eu sunt cetăţean al României şi eu merg la restaurant. Şi am făcut acest test chiar de când sunt preşedinte ANAF. Acum, nu ştiu dacă o să mai pot mânca la vreun restaurant, că o să mă daţi dumneavoastră public. Poate o să crească numărul de bonuri fiscale”
Președintele ANAF anunță o viitoare aplicație prin care românii pot verifica bonurile fiscale și încurajează raportarea neregulilor la restaurante.
„Plăteşti banii şi chelnerul repede pleacă cu nota. Solicit pe această care tuturor românilor să prezinte aceste cazuri pe pagina ANAF şi în perioada următoare vom prezenta o aplicaţie, pe modelul celei din Grecia, în care fiecare român poate să-şi verifice cu telefonul bonul fiscal, dacă e fiscalizat, dacă camera e fiscalizată. (...) Este o practică cu care m-am întâlnit şi eu. Şi eu sunt cetăţean al României şi eu merg la restaurant. Şi am făcut acest test chiar de când sunt preşedinte ANAF. Acum, nu ştiu dacă o să mai pot mânca la vreun restaurant, că o să mă daţi dumneavoastră public. Poate o să crească numărul de bonuri fiscale”, a afirmat acesta.
Citește și:
FOTO-VIDEOCazinoul din Constanța găzduiește prima căsătorie civilă! Doi tineri îndrăgostiți își unesc destinele la malul mării
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii