Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:50 24 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE "Falimentarul" Centru de excelenţă în turism şi servicii „Tomis“ al Consiliului Judeţean Constanţa intră în reparaţii. Câți bani a produs în ultimul an!

ro

09 Jan, 2020 00:00 1618 Marime text

 


UPDATE: Președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu a precizat că situația Centrului Tomis s-a schimbat în 2019 iar că banii din care se vor face reparațiile au fost recuperați de la asigurator "Asito Kapital". În concret, afirmă Țuțuianu, dacă în 2018, nu au fost încasări din închirirea spațiilor din cadrul centrului, ci doar încasări temporare de la utilzatori ai sălii de conferință în valaore de 756 de lei, în 2019, Centrul de Excelenţă în Turism şi Servicii Tomis a avut încasări de 37.363.33 de lei, în timp ce din utilizări temporare au mai fost încasați alți 5.166 de lei. În secțiunea documente puteți consulta lista de evenimente organizate în centru în 2018 și 2019, dar și o situație a contractelor de închiriere aflate înn derulare. Informațiile fiind puse la dispoziție de șeful CJC.

Consiliul Judeţean Constanţa achiziţionează lucrări de reparaţii şi zugrăveli la Centrul de Excelenţă în Turism şi Servicii Tomis.
Imobilul situat în strada Nicolae Titulescu nr. 32 nu a funcţionat niciodată la parametrii pentru care a fost realizat şi are nevoie de lucrări, cu toate că nu s-a reuşit vreodată închirierea spaţiilor din cadrul acestui obiectiv.
 
Aşa cum arătam în ediţiile anterioare, Consiliul Judeţean Constanţa, în calitate de beneficiar, a semnat, în data de 29.01.2013, contractul de finanţare aferent Proiectului SE 1/1.1/ PC/ 30/30.11.2011 - „Centrul de excelenţă în turism şi servicii Tomis“, cod SMIS 436, proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 - „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere“, Domeniul de intervenţie 1.1 - „Planuri integrate de dezvoltare urbană“, Subdomeniul „Poli de creştere“. Acesta a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, iar CJC a participat cu o contribuţie proprie. Valoarea acestuia a fost de 5.953.001 lei, din care contribuţia beneficiarului a fost de 3.930.048 de lei.

Doar pentru „Servicii de consultanţă management de proiect şi consultanţă în managementul execuţiei lucrărilor pentru proiectul «Centrul de excelenţă în turism şi servicii Tomis»“, CJC a cheltuit aproximativ 135.500 de lei, bani europeni. Contractul acesta a fost atribuit firmei Structural ING SRL, cu sediul în Constanţa. Tot pentru proiectul „Centrul de excelenţă în turism şi servicii Tomis“, CJC a plătit 34.800 de lei, de data aceasta pentru servicii de audit financiar, firmei HLB Freemark Audit SRL, din Bucureşti.
Obiectivul specific al proiectului l-a reprezentat crearea unei structuri de sprijinire a afacerilor prin reabilitarea şi modernizarea clădirii situate în Constanţa, strada Nicolae Titulescu nr. 32, racordarea acesteia la utilităţi: gaze naturale, energie electrică, apă curentă şi canalizare, precum şi dotarea acesteia cu mobilier şi echipamente IT.

Consiliul Judeţean a reabilitat şi a transformat clădirea, însă, din 2016 şi până în prezent, nimeni nu s-a prezentat la licitaţiile organizate pentru închirierea acestor spaţii.

Structura nouă are trei niveluri funcţionale: subsol - 282,15 mp - format din: cinci birouri, două holuri de acces, un spaţiu tehnic şi casa scării, parter - 282,40 mp - format din: casa scării, un grup sanitar pentru persoane cu dizabilităţi, un grup sanitar femei, un grup sanitar bărbaţi, un hol de acces, două spaţii amenajate şi etaj - 288,15 mp - o centrală termică, un grup sanitar femei, un grup sanitar bărbaţi, casa scării, un spaţiu de depozitare, două birouri, sală de pregătire multifuncţională şi un foaier circulaţie.

Activităţile care se pot desfăşura în cadrul Centrului de excelenţă în turism şi servicii „Tomis“ se încadrează în domenii asimilabile turismului şi sectorului terţiar.

Contractul de finanţare semnat în 2013 prevede faptul ca spaţiile din cadrul centrului se vor închiria astfel: permanent, unui număr de minimum trei firme; închirieri ocazionale ale spaţiului expoziţional situat la parter, ale sălii multifuncţionale şi ale foaierului de la etaj.

30.608 lei fără TVA pentru reparaţii şi zugrăveli


Revenind la achiziţia direct organizată de administraţia judeţeană pentru reparaţiile necesare în cadrul centrului, criteriul de atribuire este „preţul cel mai scăzut’’. Propunerea financiară va conţine valoarea totală, exprimată în lei, fără TVA. Valoarea estimată a achiziţiei este de 30.608,04 lei fără TVA. Termenul limită de depunere a ofertelor este 16.01.2020, ora 12:00. Operatorii economici interesaţi vor transmite ofertele pe adresa de e-mail: licitatii@cjc.ro sau la Registratura Consiliului Judeţean Constanţa, B-dul Tomis nr. 51, municipiul Constanţa. Ofertele depuse după termenul limită se consideră întârziate şi vor fi respinse.
 
În altă ordine de idei, în şedinţa CJC din 15 ianuarie a.c., aleşii judeţeni sunt chemaţi să aprobe regulamentul de organizare si funcţionare al Centrului de Excelenţă în Turism si Servicii „Tomis”, imobil aflat în domeniul public al judeţului Constanţa, precum şi  contractul de utilizare temporară-cadru şi procesele-verbale de predare-primire.

CIteşte şi: 

Spaţiile din cadrul Centrului de Excelenţă în Turism şi Servicii „Tomis“, din nou la licitaţie. Din 2016, Consiliul Judeţean caută chiriaşi, dar degeaba!

Centrul de excelenţă în turism şi servicii „Tomis“, falimentar! Mănâncă bani din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa. Firmele nu sunt interesate să închirieze spaţiile!

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii