Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:58 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un șofer din Tulcea conducea băut la volan! Bărbatul avea o alcoolemie aproape de pragul critic

ro

14 Jul, 2023 13:05 798 Marime text
Foto cu rol ilustrativ.
  • Un bărbat de 45 de ani a fost reținut de polițiști în timp ce era băut la volanul unei mașini.
 
Conform unui comunicat de presă pus la dispoziție de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, în noaptea de 13 spre 14 iulie, polițiștii Biroului Rutier Tulcea, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic, pe strada Isaccei din municipiul Tulcea, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani.
 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice.
 
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
Nu vă urcaţi la volan daca aţi consumat băuturi alcoolice!
 
Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie și un factor important de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic, crescând şansele de implicare într-un accident rutier.


Citește și:

Ministerul Afacerilor Interne: Sute de permise de conducere, reținute! Șoferii, băuți la volan
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii