Un cetățean sârb a adormit pe un colac și s-a trezit în mijlocul Dunării! Cum s-a terminat aventura acestuia
Un cetățean sârb a adormit pe un colac și s-a trezit în mijlocul Dunării! Cum s-a terminat aventura acestuia
197
Marime text
În seara zilei de 3 august 2026, în jurul orei 20:40, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Svinița, județul Mehedinți, au fost solicitați, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, să intervină pentru salvarea unei persoane aflate în pericol pe fluviul Dunărea.Potrivit Poliției de Frontieră, echipajul unei ambarcațiuni a Poliției de Frontieră, aflat deja în misiune pe fluviu, a ajuns în cel mai scurt timp în zona indicată și a identificat un bărbat care plutea în derivă într-un colac și cerea ajutor.
Polițiștii de frontieră l-au adus în siguranță la mal și au solicitat imediat intervenția unui echipaj medical, care i-a acordat primul ajutor și l-a transportat la spital pentru investigații.
După ce și-a revenit, bărbatul le-a povestit salvatorilor că adormise în timp ce stătea pe colac și nu și-a dat seama că fusese purtat de curenții Dunării tot mai departe de mal, până când situația a devenit periculoasă“ - conform Poliției de Frontieră
Cetățeanul sârb se află în afara oricărui pericol, iar după finalizarea verificărilor și a procedurilor specifice a fost predat autorităților competente din Serbia.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


