Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:42 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulceanca Nicoleta Ciortan a câștigat titlul de campioană mondială la atletism masters

ro

04 Jul, 2022 10:50 840 Marime text
Nicoleta Ciortan. Sursă foto: Facebook/ Nicoleta Ciortan


Nicoleta Ciortan a câştigat în primele zile ale Campionatului mondial de atletism masters, găzduit de Tampere, Finlanda, titlul de campioană mondială la proba cross country 8.000 de metri, categoria +45, feminin, şi s-a clasat pe locul I în clasamentul general la aceeaşi probă, potivit Agerpres

Sportiva a declarat, că obţinerea acestui titlu a fost o surpriză şi pentru ea, în contextul în care a concurat cu sportive mai tinere, iar cursa s-a desfăşurat la 28-29 de grade Celsius.


„A fost greu, dar psihic pot spune că am stat foarte bine. Cursa a avut patru tururi, a fost în jurul unei păduri, pe un teren cu pietriş, un pic denivelat, cu un pic de pantă şi în turul al treilea, când eram pe locul al treilea, concurentele din faţa mea, au plecat destul de tare. Atunci am spus că nu mă voi ţine de ele, dar uşor m-am apropiat, iar în ultimul tur am condus cursa", a menţionat Ciortan.


Tulceanca a câştigat cu 8 secunde în faţa concurentei care s-a clasat pe locul al doilea, în aceeaşi probă.

„Ca orice sportiv, mi-am dorit să câştig titlul de campioană mondială, iar acum mă simt foarte mulţumită", a mai spus atleta.


Nicoleta Ciortan şi-a propus ca la finele acestei luni să participe la o cursă de semimaraton organizată în cadrul competiţiei Beiuş Running.

Sportiva a câştigat în anul 2019, în Polonia, titlul de vicecampioană mondială la semimaraton. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii