Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:00 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea Un număr de peste 400 de poliţişti, la datorie pentru un Paşte liniştit

ro

21 Apr, 2022 15:48 1081 Marime text
Mașină de Poliție, facebook/ Poliția Română
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, împreună cu reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne, sunt la datorie în acest sfârșit de săptămână, pentru ca Sărbătoarea Învierii Domnului să fie celebrată în siguranță.


De la sărbătoarea Floriilor și până în prezent, peste 400 de polițiști au acționat la nivelul județului Tulcea, în special pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor săvârșite în domeniul HORECA, verificând agenții economici care desfășoară activități de producție, prelucrare, depozitare, transport și comercializare de animale vii, carne și produse din carne, ouă sau alimente de origine animală.



De asemenea, în perioada 22-25 aprilie 2022, peste 400 de polițiști vor acționa pentru asigurarea ordinii și siguranței publice și prevenirea faptelor antisociale, fiind prezenți și în zona lăcașurilor de cult de pe raza județului pentru a preveni orice fel de evenimente nedorite și pentru a fluidiza traficul rutier.


 

Reamintim că în caz de urgență sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale, sesizați cel mai apropiat polițist sau sunați la 112- Apelul Unic de Urgență.


Vă dorim să aveți sărbători luminate!, transmite IPJ Tulcea. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii