Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Terenul are o suprafață de 3 hectare. Autoritatea locală vrea să amenajeze un parc fotovoltaic în orașul Hârșova, județul Constanța

ro

12 Dec, 2022 00:00 1436 Marime text
  • Proiectul de înființare a parcului fotovoltaic are drept obiectiv principal producerea și introducerea energiei electrice produse din surse regenerabile, în Sistemul Electroenergetic Naţional
  • Tranzitarea energiei prin reţea se va face prin aplicarea sistemului compensator în unităţi fizice (kWh)
  • Autoritatea locală va fi proprietarul investiţiei și va opera investiţia
  • Valoarea totală estimată a contractului de servicii de proiectare și lucrări de execuție pentru înființarea parcului este de 4.254.505.01 lei
 
Primăria Hârșova intenționează să înființeze un parc fotovoltaic în localitate.

În acest sens, a lansat în procedură de licitație contractul de servicii de proiectare și lucrări de execuție pentru înființarea parcului.

Proiectul de înființare a parcului fotovoltaic are drept obiectiv principal producerea și introducerea energiei electrice produse din surse regenerabile, în Sistemul Electroenergetic Naţional.

Tranzitarea energiei prin reţea se va face prin aplicarea sistemului compensator în unităţi fizice (kWh).

Autoritatea locală va fi proprietarul investiţiei și va opera investiţia.

Obiectivul general care se doreşte a fi atins prin implementarea prezentului proiect investiţional are în vedere rezolvarea unei probleme importante pentru Orașul Hârșova - alimentarea cu energie electrică a instituţiilor locale şi a iluminatului public din sursă proprie, cu reducerea facturilor anuale la energie, se arată în anunțul de licitație.

Suprafața terenului pe care va fi amplasat parcul este de circa 30.000 mp.

Valoarea totală estimată a achiziției este de 4.254.505.01 lei.

Autoritatea contractantă a planificat finalizarea serviciilor de proiectare în termen de 2 luni de la emiterea ordinului de începere a prestării serviciilor, iar finalizarea execuției lucrărilor în termen de 8 de luni de la emiterea ordinului de începere a execuției lucrărilor.

Lista persoanelor cu functii de decizie cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire din cadrul autorității contractante sunt: Ionescu Viorel- Primar, Stan Dumitra – Viceprimar, Cristian Doinița - Secretar General Oraș, Constantin Adrian – administrator public – membru comisie, Ioana Rodica Claudia- Director executiv Direcția Buget, Finanțe, Contabilitate – membru comisie, Cheran Carmen Mihaela - Director executiv Investiții, Tehnic, Proiecte – membru comisie, Dominte Mihaela - șef Serviciu Juridic, Achiziții Publice, – președinte cu drept de vot, Comescu Marinela – expert achiziții publice Serviciu Juridic, Achiziții Publice – membru comisie, Macri Camelia – inspector Serviciul Urbanism – membru supleant, Herda Violeta – șef Birou Impozite și Taxe Locale – membru supleant, Leciu Liliana – Economist - membru supleant Directia Buget, Finanțe, Contabilitate și Nicolescu Teodora Cristina – Inspector Direcția Investiții, Tehnic, Proiecte – membru supleant.
 
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 28.12.2022, ora 15:00 în SEAP.
 

PRECIZĂRI

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.  
 

Citește și:

Cât plătește Primăria Hârșova pentru noul Plan Urbanistic General al orașului


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii