Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:10 01 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tentativele de fraudă de la frontierele României! Zeci de străini, luați în custodie publică

ro

01 Aug, 2023 10:46 774 Marime text
Foto cu rol ilustrativ.
  • Peste 160 de străini au fost luați în custodie publică de forțele de ordine ale Inspectoratului General pentru Imigrări.
 
Conform unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul General pentru Imigrări, în perioada 1 iulie – 31 iulie 2023, 165 de străini aflați în situații ilegale au fost introduși în Centrele de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică din Arad și Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre. 114 au fost îndepărtați până în țara de origine.
 
Dintre aceștia 55 sunt din Bangladesh, 35 din Pakistan, alți 19 sunt din Egipt, iar diferența sunt din alte state.
 
Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura luării în custodie publică sunt trecere frauduloasă a frontierei de stat, tentativă la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, risc de sustragere de la măsura îndepărtării sub escortă și nerespectarea deciziei de returnare.
 
Exemplu:
 
Șapte străini au fost luați în custodie publică, trei au fost conduși la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara, iar pe numele unuia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile. Persoanele în cauză se aflau în situații ilegale.
 
La data de 19 iulie 2023, polițiștii de imigrări din Arad au preluat de la polițiștii de frontieră 11 străini, cu vârste cuprinse între 21 și 46 de ani. Dintre aceștia, șase sunt din Egipt, doi din Bangladesh și trei din India, Turcia și Vietnam.
 
Din verificări a reieșit că zece dintre aceștia sunt bănuiți de tentativă la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
 
Șapte dintre persoanele în cauză au fost luate în custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre. La ieșirea din țară, pe numele acestora va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Alte trei persoane au solicitat o formă de protecție internațională și au fost conduse la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara, până la clarificarea situației.
 
Pe numele celei de-a unsprezecea persoană a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre, a mai adăugat sursa citată.

Citește și:

Unui bărbat din Turcia i-a fost interzisă intrarea pe teritoriile statelor UE timp de șase luni! Iată ce s-a întâmplat
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii