Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:46 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teatrul de Stat Constanța și Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Constanța, pe lista instituțiilor ce primesc fonduri de la Ministerul Dezvoltării (DOCUMENT)

ro

26 Aug, 2022 12:21 1383 Marime text
Teatru. Foto: MDLPALa propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a decis, în ședința de astăzi, alocarea sumei de aproape 270 milioane de lei pentru 65 de teatre, opere și filarmonici din România care funcționează în subordinea autorităților locale - anunță ministrul Cseke Attila.

”Ministerul Dezvoltării vine în sprijinul instituțiilor culturale de spectacole care nu primesc finanțare din Bugetul național. Astfel, aceste instituții pot acoperi cheltuielile legate de asigurarea funcționării și pot derula investiții”, a declarat ministrul dezvoltării.

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 31 iulie 2022, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante, respectiv teatre, opere şi filarmonici din județele: Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

În județul Constanța primesc fonduri Teatrul de stat Constanța - 9.140,68 mii lei și Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Constanța 3.881,34 mii lei.  

Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către MDLPA, până la termenul legal, de către unitățile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcționează instituții publice de spectacole.

Anexa - repartizarea sumelor pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale din județe, respectiv teatre, opere și filarmonici <https://www.mdlpa.ro/uploads/articole/attachments/63088a14c904f693988291.pdf>
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii