Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:01 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Târgul de Crăciun de la Constanța și-a deschis porțile! Care este programul de funcționare (GALERIE FOTO +VIDEO)

ro

01 Dec, 2021 17:36 8543 Marime text
Târgul de Crăciun de la Constanța și-a deschis porțile astăzi, 01 decembrie!

Primăria Constanța, cu sprijinul Festival du Bonheur, invită constănțenii în Parcul Arheologic Constanța, la cel mai mare eveniment în aer liber dedicat Crăciunului.

„Sărbătorile de iarnă ocupă un loc aparte în inimile tuturor, ele aducând bucurie prin obiceiuri, datini și tradiții. Ele ne aduc aminte de perioada copilăriei, de emoția împodobirii bradului și de momentele frumoase petrecute alături de cei dragi.

Din data de 1 decembrie, vizitatorii târgului vor descoperi magia sărbătorilor la cele peste 20 de căsuțe ce îi vor aștepta cu bunătăți de sezon, decorațiuni de Crăciun, haine, jucării, mâncăruri delicioase, băuturi calde și colinde“ - au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Cei mici își vor putea da întâlnire cu Moș Crăciun, vor putea participa la ateliere sau pur și simplu se vor putea bucura de patinoar.

Și pentru ca sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej de a dărui bucurie și căldură, cei care vor dori vor putea face donații de jucării.

„Evenimentul se va desfășura în condițiile contextului epidemiologic actual, astfel, principala preocupare este aceea de a asigura siguranța participanților, dar și a expozanților și organizatorilor.

Accesul se va face în baza Certificatului Digital European și este permis doar persoanelor vaccinate cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei și persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a confirmării infectării cu virusul SARS-Cov-2. Sunt exceptați copiii cu vârsta mai mică de 12 ani, însoțiți de un adult, dar care se afla într-una dintre situațiile prevăzute mai sus.

Nu este permis accesul cu un Certificat Digital Electronic emis în baza unui test!“ - au transmis reprezentanții Primăriei Constanța

PROGRAM TÂRG CRĂCIUN CONSTANȚA

Parcul Arheologic Constanța, 01.12.2021 - 09.01.2021
Miercuri-Duminică: 12:00 - 21:00
Luni și Marți: închis
25 decembrie 2021 și 1 ianuarie 2022: închis

Patinoarul va fi deschis zilnic, între orele 12:00-21:00. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii