Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:16 10 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tânără la un pas de comă alcoolică și fără permis de conducere, depistată în trafic la Niculițel, județul Tulcea! Ce măsuri au luat oamenii legii

ro

10 Nov, 2025 13:44 194 Marime text
La data de 9 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Tulcea, au depistat în trafic, în localitatea Niculițel, un autoturism condus de către o tânără de 20 de ani din localitatea Niculițel.

Potrivit IPJ Tulcea, în urma testării acesteia cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,26 mg/L alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificării în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 25 de ani i-ar fi încredințat tinerei autoturismul în cauză. 

Pe numele persoanei de 21 de ani a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, iar pe numele persoanei de 25 de ani a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui autovehicul unei persoane ce nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cursul aceleiași zile, s-a dispus, în cazul ambelor persoane, măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând că în cursul zilei de astăzi, 10.11.2025, să fie prezentați instanței de judecată pentru a dispune o nouă măsură“ - au transmis reprezentanții IPJ Tulcea

Citește și: 

Pericol în trafic pe DN2A în județul Constanța! Incredibil ce alcoolemie avea un șofer tras pe dreapta de polițiști
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii