UPDATE LIVE A fost activat Plan Roșu de Intervenție! Două trenuri s-au ciocnit, în gara Constanța (FOTO+VIDEO)
UPDATE LIVE: A fost activat Plan Roșu de Intervenție! Două trenuri s-au ciocnit, în gara Constanța (FOTO+VIDEO)


Două trenuri au intrat coliziune, astazi, 4 mai 2025, în gara din Constanța. A fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Conform unor surse, unul din trenuri gara, iar cea de-a doua garnitură se afla la peron, unde avea loc procesul de îmbarcare a pasagerilor, moment în care cele două trenuri s-au ciocnit.
UPDATE: 6 ora 15.50
În aporximativ o oră va ajunge în Gara CFR Constanța un alt tren care va prelua toți pasagerii ce trebuiau să călătorească spre București cu cele două garnituri implicate în accident.
Conform ISU Constanța au fost evaluate medical 28 de persoane.

Până la această oră sunt 24 de persoane evaluate medical, iar 7 au fost transportate la spital.
La fața locului a ajuns și viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.
„Dacă va fi nevoie vom da o mână de ajutor. Mai întâi trebuie făcută o evaluare“ - a precizat Ionuț Rusu.
În această după amiază am fost solicitați să intervenim la un accident feroviar în Gara CFR Constanța. De îndată a fost activat Planul Roșu de Intervenție fiind allocate la fața locului toate resursele medicale. Avem 5 echipaje de prim ajutor, două echipaje de terapie intensivă, două mașini de stingere și 5 ambulanțe din cadrul SAJ Constanța.
Situația este încă în dinamică. Sunt evaluați pasagerii din tren. Au fost evaluate 26 persoane, printre care 6 minori. 7 persoane au fost transportate la spital, toate fiind conștiente și cooperante, conform purtătorului de cuvânt al ISU Constanța, Anamaria Stoica.
UPDATE 4:
Până în acest moment, 18 persoane au fost evaluate medical, iar au fost transportate la spital (cod galben).
UPDATE 3:
ISU Constanța informează că, au fost transportate la spital 5 victime conștiente, iar alte 10 sunt evaluate medical la fața locului.
„Din informațiile preliminare, sunt două trenuri implicate, fiind vorba despre o tamponare.
Având în vedere numărul mare de călători, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție.
La locul evenimentului au fost alocate 4 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță SMURD cu medic, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 3 ambulanțe SAJ, 1 echipaj de stingere.”, a precizat IGSU
UPDATE:
Potrivit CFR Constanța, în stația CF Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție astăzi, 4 mai, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1.
În momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din stație, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1.
În urma impactului, 14 persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportate ulterior către unități medicale din zonă, conform procedurilor de urgență coordonate de autoritățile competente.
Circulația feroviară în stația Constanța este temporar reorganizată pentru a permite desfășurarea intervențiilor operative și a anchetei în condiții de siguranță.
Revenim cu actualizări de la fața locului pe măsură ce avansează investigațiile desfășurate de organele abilitate.
Știre inițială:
Două trenuri au intrat coliziune, astazi, 4 mai 2025, în gara din Constanața. A fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Conform unor surse, unul din trenuri gara, iar cea de-a doua garnitură se afla la peron, unde avea loc procesul de îmbarcare a pasagerilor, moment în care cele două trenuri s-au ciocnit.
Potrivit ISU Constanța, aproximativ 14 persoane au fost rănite.
Citește și:
UPDATEAccident rutier între un autoturism și un atelaj hipo, pe o stradă din Tuzla, județul Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!