Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:15 06 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța Mii de articole vestimentare și parfumuri contrafăcute depistate de Garda de Coastă

ro

06 Oct, 2025 12:21 156 Marime text






În data de 5 octombrie 2025, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale desfășurate în zona de competență mii de articole vestimentare și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, estimate la o valoare de aproximativ 460.000 lei. 

În data de 05 octombrie 2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au efectuat un control asupra unui autocar care efectuează curse regulate Turcia-România. În compartimentul de bagaje, colegii noștri au descoperit aproximativ 120 de parfumuri, susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute, în valoare totală de aproximativ 30.000 lei. 

În cadrul unui control similar efectuat asupra unui autoturism condus de către un cetățean georgian,  polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au identificat 1404 articole vestimentare și 766 parfumuri, de asemenea susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 430.000 lei.
Toate produsele, estimate la o valoare de aproximativ 460.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Persoanele implicate au precizat faptul că nu dețin documente de proveniență a bunurilor și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea lor în circulație.


În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale. 


Citește și
Garda de Coastă Doi șoferi depistați în neregulă la frontieră. Unul fără permis, altul cu numere expirate
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii