Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:53 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SOCEP SA a informat Bursa de Valori Bucureşti că a încheiat un contract cu Buhler GmbH. Detalii

ro

28 Feb, 2019 00:00 2716 Marime text
SOCEP SA a informat, pe data de 25 februarie, Bursa de Valori Bucureşti, Autoritatea de Supraveghere Financiară că a încheiat un contract cu societatea Buhler GmbH.
 
„Informăm cu privire la faptul că societatea SOCEP SA, în calitate de cumpărător, a încheiat cu societatea Buhler GmbH, în calitate de furnizor, contractul înregistrat sub nr. 2182/ 22.02.2019, cu o valoare de 7.770.000 de euro, având ca obiect furnizarea de echipament pentru construcţia unui terminal de cereale cu siloz şi încărcător naval“, a transmis SOCEP SA.
 
Reamintim că, în luna august 2018, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa a obţinut de la Primăria Constanţa autorizaţia de construire nr. 936. Potrivit actului, SOCEP SA va extinde şi va moderniza capacitatea de operare cereale pe Molul II din Portul Constanţa.
 
De asemenea, în luna aprilie 2018, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC) SA a obţinut de la Primăria Constanţa, pentru SOCEP SA, certificatul de urbanism nr. 1715 din 27.04.2018, care presupune: „Construire ansamblu tehnologic format din - fosă recepţie cereale cf/auto, copertină fosă, sală maşini elevatoare şi estacade benzi transportoare“. Amplasamentul propus este în Portul Constanţa, Rădăcina MOL II.
 

SOCEP SA, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 1991, firma are sediul social în municipiul Constanţa, incinta Port Nou, dana 34. Capitalul social subscris, de 34.342.574,4 lei, integral vărsat, este compus din 34.3425.744 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 0,1 lei. SOCEP SA este controlată de Celco SA, cu 24,6427% din capitalul social, Grupul DD SA, cu 32,3737% din capitalul social, Stere Samara, cu 10,516% din capitalul social, Listă Persoane Fizice, cu 21,6033% din capitalul social, şi Listă Acţionari Persoane Juridice, cu 10,8643% din capitalul social. Persoane împuternicite sunt: Cazacu Dorinel - preşedinte, director general, Pavlicu Ramona - membru în directorat, Teodorescu Lucian Ştefan - membru în directorat, director, Codeţ Gabriel - membru în directorat, director general provizoriu, Duşu Ion - membru în Consiliul de Supraveghere, vicepreşedinte Consiliu de Supraveghere, Duşu Niculae - membru în Consiliul de Supraveghere, preşedinte Consiliu de Supraveghere, Samara Stere - membru şi vicepreşedinte Consiliul de Supraveghere. Cenzorii companiei sunt: JPA Audit & Consultanţă SRL, reprezentată prin Toma Florin, Romar-Co Audit SRL, reprezentată prin Rusu Gheorghe. Socep SA are ca obiect de activitate „manipulări“.
 
În anul fiscal 2015, compania a avut 447 de salariaţi, o cifră de afaceri de 62.665.648 de lei şi un profit de 12.972.364 de lei. În anul fiscal 2016, compania cu 432 de salariaţi a avut o cifră de afaceri de 64.802.898 de lei şi un profit de 12.482.945 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 425 de salariaţi, o cifră de afaceri de 63.325.700 de lei şi un profit de 3.724.766 de lei.
 
Citeşte şi:
 
Municipalitatea şi-a dat acordul Socep SA vrea să extindă capacitatea de operare cereale pe Molul II

Socep investeşte într-un ansamblu tehnologic în Portul Constanţa

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii