Sfântul Sinod a canonizat 16 femei cu viață sfântă
Sfântul Sinod a canonizat 16 femei cu viață sfântă
01 Jul, 2025 22:03
ZIUA de Constanta
227
Marime text



- Canonizarea a 16 femei cu viață sfântă
În ziua de marți, 1 iulie 2025, în Aula Magna 'Teoctist Patriarhul' din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare), se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române.
Conform Patriarhiei, aceste sfinte sunt:
1) Maria Brâncoveanu (1661-1729), soția Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, cu titulatura de Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu și cu cinstire în data de 16 august;
2) Schimonahia Filofteia Antonescu de la Mănăstirea Pasărea (jumătatea sec. al XVIII-lea - 1833), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și cu cinstire în data de 12 aprilie;
3) Monahia muceniță Evloghia Țârlea de la Mănăstirea Samurcășești-Ciorogârla (1908-1949), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești și cu cinstire în data de 19 decembrie;
4) Schimonahia Elisabeta Lazăr de la Mănăstirea Pasărea (1970-2014), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea și cu cinstire în data de 5 iunie;
5) Monahia Platonida (1487-1554), soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș (fostă Despina Milița, soția voievodului) și cu cinstire în data de 26 septembrie;
6) Măndălina Cătălinici (1895-1962) cu titulatura de Sfânta Magdalena de la Mălainița și cu cinstire în data de 15 octombrie;
7) Schimonahia Mavra de pe muntele Ceahlău (sec. XVII-XVIII) cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău și cu cinstire în data de 4 mai;
8) Schimonahia Nazaria, prima stareță a Mănăstirii Văratic (1697-1814), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratic și cu cinstire în data de 17 august;
9) Schimonahia Olimpiada, ctitora Mănăstirii Varatic (1757-1842), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratic și cu cinstire în data de 17 august;
10) Olimpia Tănase (1880-1967), mama Cuviosului Petroniu de la Prodromu, cu titulatura de Sfânta Olimpia din Fărcașa și cu cinstire în data de 4 iulie;
11) Blandina Gobjila (1906-1971), învățătoare, 15 ani deportată în Siberia, cu titulatura de Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași și cu cinstire în data de 24 mai;
12) Monahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu (1776-1857), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu și cu cinstire în data de 17 august;
13) Anastasia Șaguna (1785-1836), mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, cu titulatura de Sfânta Anastasia Șaguna, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și cu cinstire în data de 1 decembrie;
14) Monahia Filotimia Manolache de la Mănăstirea Râmeț (1896-1989), mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv și cu cinstire în data de 6 iulie;
15) Monahia Antonina Diaconu de la Mănăstirea Tismana (1923-2011), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana și cu cinstire în data de 23 decembrie;
16) Monahia Matrona Ciupelea, stareța Mănăstirii Hurezi (1852-1935), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi și cu cinstire în data de 5 mai.
Citește și
Patriarhia Română atrage atenția asupra violenței domestice - „Violența domestică este o gravă problemă socială”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii