Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:32 06 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat - „La acest moment, Salina Praid este complet inundată”

ro

04 Jun, 2025 20:50 430 Marime text
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, Sursa foto: Facebook

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat, miercuri, 4 iunie 2025, că Salina Praid este complet inundată la acest moment.
„La acest moment, Salina Praid este complet inundată, cantitatea de apă acumulată fiind de aproximativ 4 milioane de metri cubi. Pentru gestionarea situației de urgență, la nivelul IGSU, începând cu data de 6 mai, forțe din cadrul ISU Harghita, ulterior și din cadrul ISU Brașov, Covasna, Mureș și Neamț, au fost mobilizate cu motopompe și au lucrat în încercarea de a evacua apa din salină, dar acest lucru nu s-a mai putut realiza. Primele intervenții ale ISU au fost la data de 6 mai”, a transmis Raed Arafat, după ședința de Guvern.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență s-a întrunit în data de 1 iunie, în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurate online, pentru a aproba solicitarea de asistență internațională prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, potrivit șefului DSU.

„Decizia luată și de către prim-ministru a fost de a solicita experți care să vină să lucreze cu experții noștri ca să întărim activitatea de acolo și să poată să schimbe opinii și să avem opinii mai fundamentate și să fie o consultare. Întotdeauna când ai și a doua opinie, mai ales când vin experți bine pregătiți și care au avut experiențe similare, putem să avem o valoare adăugată. În data de 2 iunie, prin Mecanismul de Protecție Civilă, s-a înaintat solicitarea unei echipe de experți din domeniile: mecanica rocilor, mine de sare, geotehnică minieră, impactul asupra mediului, stabilitatea structurii de exploatare a sării geodezică, rezistența mecanică, stabilitatea solului de fundație pentru construcție, stabilitatea maselor de pământ. (...) În data de 3 iunie, a avut loc o videoconferință la care au participat cei opt experți din Spania, Olanda, Germani și Ungaria, din cadrul Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii, urmând ca astăzi aceștia să sosească în România”, a precizat Arafat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii