Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:05 24 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șeful ATI Neonatală de la „Marie Curie”, avertisment dramatic-„Vor mai muri copii”

ro

24 Jul, 2026 21:52 169 Marime text
Foto cu rol ilustrativ     Sursă foto: Freepik.com
Șeful Secției ATI Neonatală de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”, Cătălin Cîrstoveanu, avertizează că actuala criză de personal din sistemul sanitar poate avea consecințe grave și susține că suplimentarea cu 22 de posturi aprobată de Guvern nu rezolvă problema de fond.

Invitat vineri la Digi24, medicul a vorbit despre deficitul de asistenți medicali, nivelul salariilor și dificultatea de a găsi personal calificat pentru una dintre cele mai complexe secții din sistemul medical românesc, potrivit stiripesurse.ro.

Cătălin Cîrstoveanu: „Vor mai muri copii”

Întrebat despre situația din contextul în care au existat copii care au murit în timp ce așteptau un loc în secție, șeful ATI Neonatală a transmis un mesaj îngrijorător.

„Vor mai muri.”, a răspuns Cătălin Cîrstoveanu. „Pentru că nu s-a rezolvat. Evident că nu se rezolvă.”, a adăugat acesta.

Medicul susține că nivelul de salarizare din sistemul sanitar face tot mai dificilă atragerea și păstrarea personalului medical specializat.

„M-am interesat în șantier cât este salariul unui rigipsar și unui macaragiu. Și am văzut că depășesc cu mult salariul asistentei mele de la reanimare care are spor de 75%. M-am interesat de curiozitate care este situația salariului în România”, a afirmat Cîrstoveanu.

„Cine vine pe 4.000 de lei într-o secție de reanimare?”

Șeful Secției ATI Neonatală spune că eventualele reduceri ale sporurilor ar accentua și mai mult criza de personal.

„În contextul acesta, când ele vor avea reducere, dacă se aprobă aceste legi despre se vorbește, reducere a sporului de la 75% la cât va rezulta, cine vine pe 4.000 de lei într-o secție de reanimare? Cine este nebun să vină să aibă atâta responsabilitate? Să stea 12 ore în picioare? Uneori nu beau apă. Cine face lucrul ăsta? Evident că nimeni. Asta sunt lucruri extrem de simple și banale”, a declarat Cîrstoveanu.

„Sunt asistente debutante care vin la examen și au nota 1”

Medicul afirmă că problema nu este doar lipsa personalului, ci și pregătirea celor care intră în sistem.

„Asta este pentru viitorul apropiat. Iar acum, de unde să găsesc eu asistente instantaneu în locul celor care au plecat. Le-a specializat cineva în România și nu știm noi? Sunt asistente debutante care vin la examen și au nota 1”, a adăugat șeful ATI Neonatală.

Acesta a făcut și o altă observație privind nivelul de pregătire al unor candidați.

„Sunt asistente debutante care vin și nu știu să scrie în limba română. Astfel de asistenți vreau lângă un pacient care este în stare critică?”, a spus Cîrstoveanu.

Întrebat dacă memorandum-ul aprobat joi de Guvern pentru scoaterea la concurs a 22 de posturi rezolvă problema de la Spitalul „Marie Curie”, medicul a răspuns că măsura este insuficientă.

„Dacă mâine pleacă alte două asistente n-ar rezolva nimic. E o problemă cu sistemul”, a declarat Cătălin Cîrstoveanu.

Medicul a subliniat că secția pe care o conduce funcționează permanent la capacitate maximă și consideră că acest lucru ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru autorități.

„Pentru mine denotă o neînțelegere a situației. Sunt spitale care au (n. r. grad de ocupare) 100%. Secția noastră are grad de ocupare 100%. Asta poate denota ceva pentru cineva care trebuie să înțeleagă din cifre niște lucruri”, a conchis șeful Secției ATI Neonatală de la Spitalul „Marie Curie”.

 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii