Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:38 28 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință de lucru între DSVSA Constanța și Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA)

ro

28 Jan, 2026 15:20 133 Marime text

La sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Constanța a avut loc, în data de 28 ianuarie 2026, o ședință de lucru dedicată consolidării cooperării instituționale în domeniul sanitar-veterinar și al siguranței alimentelor.

Întâlnirea a fost prezidată de subprefectul județului Constanța, Senol Ali, și s-a desfășurat în prezența reprezentanților Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA), coordonați de Salih Yurk, precum și a conducerii DSVSA Constanța: director executiv dr. Corina Ivanciu, director executiv adjunct dr. Daniel Gherase și șef laborator dr. Daniela Lipoveanu.

Discuțiile au vizat continuarea dialogului inițiat în cursul anului trecut și analizarea unor aspecte tehnice și administrative privind necesarul de echipamente pentru dotarea laboratorului DSVSA Constanța, cu scopul creșterii capacității operaționale și a eficienței activităților desfășurate.

Totodată, ședința a reprezentat un pas important în direcția demarării oficiale a unui parteneriat instituțional între DSVSA Constanța și Agenția TIKA, parteneriat ce are ca obiectiv dezvoltarea infrastructurii și îmbunătățirea activităților din domeniul siguranței alimentelor.

Un alt punct important al întâlnirii a fost oportunitatea realizării unui schimb de experiență între specialiștii români și cei turci, în vederea transferului de bune practici, creșterii nivelului de expertiză profesională și consolidării cooperării bilaterale în domenii de interes comun.

Reprezentanții Agenției TIKA și-au reafirmat disponibilitatea de a sprijini proiectele de interes comun și de a continua dezvoltarea relațiilor de cooperare instituțională cu autoritățile române.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii