Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:53 03 12 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secția I civilă a Tribunalului Constanța suspendă activitatea de judecată în luna martie

ro

12 Mar, 2020 15:01 744 Marime text
Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Tribunalului Constanţa este abilitat să aducă la cunoştinţa publică perioada în care Secția I Civilă a Tribunalului Constanța își suspendă activitatea. 

Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri corespunzătoare care să asigure de o manieră eficientă evitarea răspândirii virusului COVID 19, începând cu data de 13.03.2020, Secția I civilă a Tribunalului Constanța, suspendă activitatea de judecată, până la data de 31.03.2020 inclusiv.

Se vor soluţiona doar cauzele având ca obiect Ordin de protecție şi plasament minori în regim de urgență, potrivit comunicatului de presă. 

Termenele de judecată aferente lunii martie se vor preschimba la date ulterioare celei de 01 aprilie 2020 şi urmează a fi comunicate părților potrivit dispozițiilor procedurale privind citarea şi comunicarea actelor de procedură.

Sursă foto (cu rol ilustrativ) : Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii