Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:05 07 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Schimbări în acționariatul Pangeea Tour din Constanța! Luiza-Elena Dilirici își majorează participația la 60%

ro

07 Jul, 2026 19:11 138 Marime text
Foto cu rol ilustrativ            Sursa foto: Freepik

Pangeea Tour SRL, companie cu sediul în Constanța, și-a modificat structura acționariatului și actul constitutiv, în urma unei hotărâri a Adunării Generale a Asociaților din 26 noiembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, nr. 4195 din 30 iunie 2026.
 
Potrivit hotărârii, asociatul Cortan Silviu a cesionat, la valoarea nominală, două părți sociale către asociata Dilirici Luiza-Elena. În urma tranzacției, Luiza-Elena Dilirici deține 12 părți sociale, reprezentând 60% din capitalul social al companiei, în timp ce Silviu Cortan rămâne cu 8 părți sociale, echivalentul unei participații de 40%.
 
Totodată, asociații au decis prelungirea mandatului administratorului Luiza-Elena Dilirici la o durată de 30 de ani, aceasta urmând să exercite funcția cu puteri depline.
 
Hotărârea mai introduce modificări privind modul de adoptare a deciziilor în cadrul societății, acestea urmând să fie aprobate cu votul asociaților care dețin cel puțin 60% din capitalul social. De asemenea, au fost stabilite reguli privind continuarea activității societății în cazul decesului unui asociat, precum și condițiile de transmitere a părților sociale către persoane din afara companiei.
 
În aceeași ședință, asociații au aprobat și actualizarea actului constitutiv al societății pentru a reflecta toate modificările adoptate.
 
Despre Pangeea Tour SRL
 
Firma Pangeea Tour SRL a fost înființată în anul 2011, are sediul în municipiul Constanța, Piața Ovidiu nr. 14 și se ocupă de „Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”.

 
Potrivit termene.ro, asociați sunt Dilirici Luiza Elena și Cortan Silviu, administrator fiind cea dintâi.
 
Cei doi mai apar în societatea Untagle SRL.
 
În anul 2025, societatea Pangeea Tour SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 0 lei, cu o pierdere de 18.528 lei, la niciun angajat, având datorii în valoare de 92.322 lei.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Citește și:
BT Leasing Transilvania IFN își reorganizează rețeaua! Închide și relochează sedii în Constanța, Galați și Alba Iulia

Ti-a placut articolul?

Comentarii