Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:12 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Schimbări importante în structura societății Petromar Resources SA controlată de Gabriel Valentin Comănescu

ro

13 Apr, 2021 00:00 1787 Marime text
  • Petromar Resources SA a adoptat în luna februarie o serie de decizii importante care vizează modificarea acționariatului
  • Acționarii, Gabriel Valentin Comănescu și Mihai Dumitru Bratu au hotărât cooptarea în societate a Petromar Resources BV
  • Comănescu și-a cesionat acțiunile către acționarul Petromar Resources BV

Adunarea generală a acționarilor societății Petromar Resources SA a adoptat în luna februarie o serie de decizii importante care vizează modificarea acționariatului.
Astfel, acționarii - Gabriel Valentin Comănescu care deține 97,5% din capitalul social al societății și Mihai Dumitru Bratu, acționar cu 2,5% din capitalul social au hotărât, în unanimitate cooptarea în societate a Petromar Resources BV - societate privată cu răspundere limitată, persoană juridică din Olanda, înregistrată la Camera de Comerț și Industrie din Olanda, cu sediul în Amsterdam, reprezentată de Mihai Dumitru Bratu.

O altă hotărâre a vizat cesiunea (vânzarea) unui pachet de 10.725 acțiuni nominative, în formă dematerializată, integral plătite, în valoare nominală de 10 lei fiecare, în valoare nominală totală de 107.250 lei, reprezentând 97,5% din capitalul social al societății, de către acționarul Gabriel Valentin Comănescu către acționarul Petromar Resources BV.
Ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, capitalul social integral subscris și vărsat al companiei rămâne neschimbat, în valoare de 110.000 lei, dupa cum urmează: Petromar Resources BV deține un număr de 10.725 acțiuni, reprezentând 97,5% din capitalul social al societății și Mihai Dumitru Bratu, deține un număr de 275 de acțiuni, reprezentând 2,5% din capitalul social al societății.

O altă decizie a vizat revocarea din funcția de director executiv a lui Mihai Dumitru Bratu, precum și din funcția de administrator a lui Gabriel Valentin Comănescu.
Astfel, acționarii au decis numirea în funcția de administrator cu puteri depline pe o perioadă de 4 ani a lui Mihai Dumitru Bratu, dar și prelungirea mandatelor cenzorilor Corina Gheorghiță și Mădălina-Lavinia Tudor pe o perioadă de 3 ani, până la data de 06.02.2024.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii