Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:19 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SC Pomacost a obţinut acordul municipalităţii pentru construirea unei sere

ro

14 May, 2016 00:00 3130 Marime text
Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei Constanţa a emis, pe data de 13 mai, Certificatul de Urbanism nr. 1712, pentru SC Pomacost SA. Acest act este necesar în vederea obţinerii unei autorizaţii de construire a unei sere, pe bulevardul Tomis nr. 488.
 
SC Pomacost SA este una dintre firmele cu tradiție în domeniul achizițiilor publice în județul Constanța. Vorbim aici despre numeroase contracte cu autorități publice, printre cele mai receptive la ofertele acestei societăți fiind de departe Primăria și Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța.
 
După cum arată datele de la Registrul Comerțului, SC Pomacost SA a fost înfiinţată şi administrată, până în anul 2010, de Basarab Popa, vărul fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, cel care a trecut în nefiinţă în luna septembrie a anului 2014. În prezent, SC Pomacost SA este administrată de Pimen Alexandru Leca, care apare şi în SC Nisipuri SA, firmă în care a fost implicat şi Radu Mazăre.
 
Referitor la numele firmei Pomacost, se spune că „Po“ ar reprezenta începutul numelui Popa, „Ma“, primele litere ale numelui Mazăre, „Co“ ar veni de la Constantinescu şi „St“, de la Strutinsky.
 
Situaţia financiară pe anul 2015 nu a fost actualizată, însă, la finele anului 2014, firma declara un profit de 1.587.461 de lei, raportat la o cifră de afaceri de 7.652.563 de lei, având 130 de salariaţi.
 
Citeşte şi
 
Mihaela Elvira Gherasim este cenzor supleant
Pomacost ar putea decide schimbarea cenzorilor la următoarea adunare generală
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii