SANITAS avertizează Grevă generală posibilă dacă Guvernul taie fondul de salarii cu 10%
SANITAS avertizează: Grevă generală posibilă dacă Guvernul taie fondul de salarii cu 10%
158
Marime text
Federația SANITAS din România anunță că membrii săi sunt pregătiți să declanșeze forme ample de protest, inclusiv greva generală, în cazul în care Guvernul va menține intenția de a reduce cu 10% fondul de salarii din sistemul de sănătate și asistență socială.
Decizia vine în urma unui sondaj intern realizat în ultimele zile, la care au participat 10.152 de angajați din cele două domenii. Potrivit rezultatelor, majoritatea covârșitoare a respondenților susține declanșarea unei greve ca principală formă de reacție sindicală față de măsura considerată „inechitabilă și profund nocivă”.
Pe lângă grevă, membrii SANITAS și-au exprimat disponibilitatea de a participa și la alte acțiuni de protest, precum mitinguri, marșuri, pichetări ale instituțiilor publice sau acțiuni de avertisment, în funcție de modul în care va evolua dialogul cu autoritățile.
Reprezentanții Federației avertizează că diminuarea fondului de salarii ar putea avea efecte grave asupra sistemelor publice, ducând la scăderea motivației personalului, accentuarea deficitului de angajați, creșterea numărului de plecări din sistem și afectarea directă a calității serviciilor medicale și sociale oferite populației.
„Angajații din sănătate și asistență socială sunt deja supuși unei presiuni enorme. Tăierea veniturilor reprezintă o linie roșie care nu poate fi acceptată. Membrii noștri ne cer acțiuni ferme, iar Federația SANITAS va respecta acest mandat”, a declarat Iulian Pope, președintele Federației SANITAS din România.
Federația anunță că va face public, în perioada următoare, calendarul și formele concrete de protest, acestea urmând să fie stabilite în funcție de răspunsul Guvernului și de rezultatele negocierilor cu autoritățile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


