SANITAS suspendă greva generală după primele concesii - „Am fost auziți, dar lupta nu s-a încheiat”
SANITAS suspendă greva generală după primele concesii - „Am fost auziți, dar lupta nu s-a încheiat”
31 Jul, 2026 08:26
ZIUA de Constanta
163
Marime text
163
Marime text

Federația SANITAS anunță suspendarea grevei generale, după ce Camera Deputaților a aprobat deblocarea posturilor vacante din Sănătate, iar proiectul noii legi a salarizării a fost amânat.
Liderii sindicali susțin că protestul și-a atins primele obiective, însă avertizează că acțiunile pot fi reluate dacă nu va fi negociată o nouă lege a salarizării, pe care o consideră mai echitabilă pentru angajații din sectorul public.
Mesajul integral SANITAS:
„Dragi colegi,
Astăzi putem spune cu toată convingerea:
Am reușit!
Am fost auziți!
Am demonstrat că SANITAS este o forță organizată, hotărâtă și unită.
Greva noastră și-a atins un prim obiectiv: să facem cunoscută realitatea din sistemul public de sănătate și din cel de asistență socială.
În 29 iulie, Federaţia Sanitas din România a obţinut încă o victorie: Camera Deputaților a aprobat un amendament la Legea sănătăţii, care permite deblocarea posturilor vacante din Sănătate, evident, în limita bugetului aprobat.
De asemenea, adoptarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice a fost, cel puțin, amânată.
Reușita vă aparține vouă, tuturor colegilor care s-au mobilizat, care au avut curajul să acționeze și care au vorbit cu o singură voce.
Vă mulțumim!
De mâine trecem la etapa următoare:
Proiectul legii salarizării, așa cum îl ”vând” partidele care fac parte din guvernul interimar, PENTRU NOI, SANITAS, NU MAI EXISTĂ!
Am explicat timp de mai multe săptămâni de ce este un proiect inechitabil și lipsit de logică economică.
Am argumentat cu calcule și le-am prezentat în toate mediile posibile: politicieni, partide parlamentare, mass-media etc.
Am demonstrat că legea e greșită inclusiv experților Băncii Mondiale.
Am obținut și o decizie de instanță care confirmă că guvernul Bolojan este interimar și nu mai are puterea politică de a construi și promova un proiect de lege.
Gata!
Din acest moment avem două ținte noi: (1) negocierea unui alt proiect al legii salarizării, mai corect, mai coerent și mai echitabil; (2) să purtăm aceste negocieri cu un factor politic cu putere legală de decizie – fie Parlamentul, fie un guvern legitim desemnat.
Până la atingerea acestor două obiective, Consiliul Național Sanitas a decis SUSPENDAREA grevei generale. Vom reveni asupra deciziei suspendării în momentul înregistrării în Parlament a unui nou proiect de lege a salarizării.
NU ÎNCHIDEM GREVA, ci dăm o șansă politicului să se reseteze și să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării.
Reducem, în acest fel, și presiunile asupra sistemului sanitar public, asupra pacienților și a personalului, din respect și grijă pentru fiecare dintre aceștia.
Dacă în acest timp nu se găsesc soluții la revendicările SANITAS, avem posibilitatea legală să redeschidem greva generală fără să mai parcurgem încă odată toate etapele impuse de lege.
În același timp, împreună cu cele cinci confederații sindicale, am extins astăzi acțiunile sindicale într-o nouă direcție: vin alături de noi sindicatele din toate sectoarele publice - educație, administrație publică, cultură etc. în susținerea negocierii unui nou proiect de lege a salarizării cu cei care au sau vor avea mandatul și responsabilitatea de a lua decizii politice reale. Comunicatul comun al CNSLR-Frăția, Cartel Alfa, BNS, CSDR și Meridian, publicat miercuri, 29 iulie 2026, transmite clasei politice un mesaj clar:
Sindicatele din România se unesc pentru un scop comun: o nouă lege a salarizării care să rezolve inechitățile și să dea valoarea socială binemeritată angajaților din sectorul public, o lege care se discută, se negociază cu partenerii sociali și nu se face la presiunea termenului de 31 august.
Vă cerem vouă, membrilor și liderilor SANITAS, să fim uniți și în următoarea perioadă, așa cum ați demonstrat în aceste zile.
Vor fi, cu siguranță, multe dezinformări și încercări de manipulare, de aceea accentuăm: GREVA SANITAS NU SE TERMINĂ! EA SE SUSPENDĂ până la apariția unui nou proiect de lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice.
Vom reanaliza la acel moment oportunitatea reluării grevei generale sau închiderii complete a conflictului de muncă.
PÂNĂ ATUNCI VOM PURTA BANDEROLE ȘI VOM RĂMÂNE ÎN ALERTĂ.
Vă mulțumim pentru tot efortul și toată determinarea voastră, iar pacienţilor noştri le mulţumim pentru răbdare şi înţelegere!”
Citește și:
Greva din spitale intră într-o nouă etapă. După două zile de proteste, sindicaliștii amenință cu manifestații de amploare în stradă
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


