Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:16 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şalupa „Sorana 3“, reabilitată de ARSVOM. La cât ajung costurile (document)

ro

11 Sep, 2018 00:00 2805 Marime text
Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) anunţă intenţia de a reabilita şalupa „Sorana 3“. Motiv pentru care va organiza şi va desfăşura o procedură de achiziţii publice pentru atribuirea contractului „Servicii de reparaţii la şalupa Sorana 3“. Valoarea contractului este de 450.000 de lei.
  
Ofertele de participare vor fi depuse până pe data de 12.10.2018, ora 15.00, urmând ca acestea să fie deschise pe data de 12.10.2018, ora 15.00. Ofertantul va prezenta informaţii privind principalele servicii similare prestate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii trei ani. De asemenea, trebuie să dovedească faptul că prin intermediul unui/unor contract/contracte au fost prestate servicii de reparaţii nave a căror valoare cumulată este de cel puţin 450.000 de lei, fără TVA.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele cu funcţii de decizie din cadrul autorităţii contractante în ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii sunt: director general Iulian Creţu, Carmen Nina Anghel - şef Serviciul Financiar-Contabilitate, Vagdet Chespi - Serviciul Financiar-Contabilitate, Cozmin Pisică - şef Serviciul Tehnic, Laura Stănescu - şef Biroul Investiţii şi Achiziţii Publice, Dan Emilian George - Serviciul Tehnic, consilier juridic Crenguţa Costin, Cornelia Stoica - Serviciul Financiar-Contabilitate, Simona Şerban - Serviciul Financiar-Contabilitate, Geta Sava - Serviciul Financiar-Contabilitate.

Obligaţiile principale ale prestatorului 

Prestatorul se obligă să efectueze serviciile la standardele şi sau performanţele prezentate în propunerea tehnică, anexă la contract.
De asemenea, prestatorul se obligă să despăgubească achizitorul împotriva oricăror: reclamaţii şi acţiuni în justiţie, ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate), legate de echipamentele, materialele, instalaţiile sau utilajele folosite pentru sau în legătură cu produsele achiziţionate, şi daune-interese, costuri, taxe şi cheltuieli de orice natură, aferente, cu excepţia situaţiei în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea caietului de sarcini întocmit de către achizitor.
 
Toate taxele către ANR - inspectoratul tehnic, Căpitănia Zonală şi autorităţile portuare - vor fi suportate de prestator, care va emite o comandă înainte de începerea reparaţiilor către ANR - Inspectoratul Tehnic. Toate piesele de schimb şi materialele vor fi procurate de prestator şi vor fi evidenţiate în oferta de preţ. Prestatorul are obligaţia ca pe toată perioada de reparaţie să aibă emisă ulterior semnării contractului autorizaţia de reparaţii pentru navele la care aceste lucrări se execută în alte locuri decât în locurile special destinate reparaţiilor, emisă de Căpitănia Zonală Constanţa, conform OMT 1174/15, art. 45.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de participare la această licitaţie. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii