Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:52 28 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România a preluat președinția în exercițiu a SEECP! Secretarul general al Consiliului Cooperării Regionale, în vizită la București

ro

28 Jul, 2026 18:49 181 Marime text
Foto: Facebook/MAELa invitația ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, secretarul general al Consiliului Cooperării Regionale (RCC), Amer Kapetanović, a efectuat o vizită la București, la 28 iulie 2026. Discuțiile au avut loc în contextul preluării de către România a președinției în exercițiu a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), moment care marchează începutul unei noi etape de cooperare regională.
SEECP reunește 13 capitale din regiune într-o comunitate de peste 150 de milioane de cetățeni.

În cadrul întrevederii, ministrul român al afacerilor externe a prezentat viziunea României pentru o regiune mai sigură, mai rezilientă, mai conectată și mai prosperă, bazată pe cooperare și integrare europeană.
Totodată, a prezentat prioritățile și calendarul orientativ al Președinției române a SEECP, desfășurate sub deviza „Resilient. Connected. European".

„Europa de Sud-Est înseamnă peste 150 de milioane de oameni și o economie cumulată de peste 1.200 de miliarde de euro. Potențialul este uriaș, dar el se transformă în realitate doar prin conectivitate și dialog susținut și asta este ceea ce face România pe timpul președinției sale. Când regiunea crește împreună, vocea fiecăruia dintre noi cântărește mai mult, la Bruxelles și în lume", declară Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe.

Ministrul Oana Țoiu a subliniat că mandatul României se va concentra asupra a trei direcții prioritare:
·      sprijinirea procesului de extindere a Uniunii Europene și aprofundarea dialogului politic regional astfel încât vocea regiunii să fie mai bine auzită și înțeleasă, inclusiv la Bruxelles;
·      consolidarea securității și rezilienței regionale, inclusiv prin combaterea amenințărilor hibride și cibernetice și întărirea cooperării în domeniul protecției civile;
·      promovarea dezvoltării economice și sociale, prin stimularea conectivității, implementarea Agendei Verzi pentru Balcanii de Vest și valorificarea Strategiei SEE 2030.

Ministrul român a evidențiat, totodată, obiectivul promovării unor proiecte cu impact direct asupra cetățenilor din întreaga regiune.

Dialogul cu secretarul general al RCC a vizat identificarea unor inițiative comune care pot fi dezvoltate pe durata mandatului României, precum și rolul Consiliului Cooperării Regionale în sprijinirea implementării priorităților Președinției române.

Ministrul Oana Țoiu și secretarul general Amer Kapetanović au susținut declarații de presă comune, reafirmând angajamentul pentru o cooperare regională pragmatică, orientată spre rezultate și în beneficiul cetățenilor din Europa de Sud-Est.


Discuțiile au continuat cu întrevederea secretarului de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, cu secretarul general Kapetanović și echipa acestuia.

Programul vizitei s-a încheiat cu o masă rotundă la nivel înalt, cu participarea instituțiilor românești implicate în implementarea programului președinției române a SEECP, unde au fost analizate proiecte de cooperare în domenii precum conectivitatea, dezvoltarea durabilă, combaterea dezinformării, consolidarea rezilienței și integrarea economică regională.

În cadrul acestor discuții au fost identificate o serie de proiecte de cooperare sectorială:
Dezvoltare durabilă: utilizarea Centrului Virtual de Resurse pentru facilitarea schimburilor de bune practici la nivel regional și transformarea României într-un hub regional de expertiză în domeniul dezvoltării sustenabile;

Situații de urgență: reflectarea expertizei acumulate de România în domeniul securității civile la toată regiunea Balcanilor de Vest;
Energie: contribuții concrete la obiectivele de interconectare transfrontalieră și aliniere a țărilor candidate la acquis-ul european.

Securitate cibernetică: seminarii și sesiuni de formare privind legislația UE, creșterea rezilienței digitale, combaterea amenințărilor în creștere la spațiul informațional din întreaga regiune.

Economie și mediul de afaceri: necesitatea implicării mediului de afaceri, inclusiv prin facilitarea camerelor de comerț, în proiectele de interes pentru regiune, mai ales cele în domeniul conectivității strategice, proiecte ce necesită atât viziunea specifică a mediului privat, cât și atragerea de finanțare. De asemenea, au fost aduse în discuție potențialul existent în domeniul turismului, precum și oportunitățile de cooperare la nivelul IMM-urilor.

Tineret: implicarea tinerei generații în proiecte de interes pentru regiune, organizarea de cursuri de pregătire, inclusiv a tinerilor diplomați, cu obiectivul consolidării relațiilor interumane regionale, bazate în încredere reciprocă, cooperare și construirea unui viitor european comun.

La finalul mesei rotunde, ministrul afacerilor externe a subliniat importanța complementarității dintre dimensiunea politică consacrată a SEECP cu construirea unei noi dimensiuni economice, cu participarea mediului de afaceri, care să aducă dinamism și bunăstare în regiune. De asemenea, a salutat discuțiile încurajatoare dintre echipa RCC condusă de SG Kapetanović și instituțiile românești, dinamică ce va fi potențată pe durata mandatului președinției române prin demararea de proiecte de interes comun.

Președinția română a SEECP se va încheia cu Summitul șefilor de stat și de guvern din regiune, găzduit de România la București, în 2027.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii