Restricții pe Dunăre Navigația pe brațul Măcin, închisă pentru exerciții militare cu muniție de război
Restricții pe Dunăre: Navigația pe brațul Măcin, închisă pentru exerciții militare cu muniție de război
1446
Marime text

Navigația pe brațul Măcin al Dunării, între kilometrii 54 și 49, va fi închisă, marți și miercuri, între orele 7:00 și 22:00, pentru desfășurarea unor activități de instrucție militară, în timpul cărora va fi folosită muniție de război, a anunțat Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați.
Mijloacele participante la instrucția militară se vor deplasa în locul de desfășurare a activității militare începând de luni, ora 8:00, și vor reveni în locurile de acostare vineri, 27 martie, scrie Agerpres.ro.
Săptămâna aceasta, Poligonul din apropierea orașului Babadag găzduiește, de asemenea, trageri militare cu muniție de război între orele 9:00 și 23:59, iar începând de marți, în Poligonul Cataloi se desfășoară trageri similare în intervalul orar 8:00-16:00.''Se vor executa activități de tragere cu bătaie de până la 4.000 de metri. În zona fluvială se vor executa activități periculoase. Navele și convoaiele fluviale sunt obligate să aibă radio telefonul în funcțiune în canalul VHF 16 pentru a solicita informații de la Căpitănia Portului Măcin cu 5 kilometri amonte/aval de zonă'', se specifică în anunțul AFDJ.
Citește și:
Mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea! Posibilă cădere de obiecte din spațiul aerian
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


