Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:44 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Registrul Auto Român - mai mulţi directori de la instituţii din Constanţa, în Consiliul de Administraţie

ro

15 Sep, 2018 00:00 3831 Marime text
Registrul Auto Român (RAR) este organismul tehnic de specialitate desemnat de Ministerul Transporturilor ca autoritate competentă în domeniul vehiculelor rutiere, siguranţei rutiere, protecţiei mediului înconjurător şi asigurării calităţii.
 
Instituţia a luat fiinţă în 1991 de ing. Ioan Ţigănaş. Inginerul Ţigănaş a fost şeful laboratorului auto al unui important institut de cercetare şi proiectare. Activitatea instituţiei se desfăşura, la acea vreme, în barăci şi laboratoare. Acestea erau împărţite în containere care se aflau pe terenuri închiriate.
 
Activitatea RAR a fost începută cu câteva zeci de angajaţi şi, în timp, în urma dezvoltării fireşti, s-a ajuns la circa 1.600 de salariaţi. Apariţia instituţiei a însemnat adaptarea la noile tendinţe ale vremurilor din punct de vedere al siguranţei în trafic. Totul a pornit de la eliberarea CIV şi omologări şi a continuat cu inspecţia tehnică. Treptat, au fost introduse şi alte activităţi noi cum ar fi omologări şi certificări de componente şi echipamente auto, certificare a sistemelor de management al calităţii şi autorizarea staţiilor de inspecţie tehnică periodică. S-a pus accent şi pe clasificarea autocarelor. Mai apoi s-a început şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere.
 
În conformitate cu legislaţia în vigoare Registrul Auto Român are următoarele atribuţii principale: acordarea omologărilor de tip naţionale pentru vehiculele rutiere, sistemele, componentele şi entităţile tehnice separate ale acestora, acordarea certificatelor de conformitate pentru sisteme, componente şi entităţi tehnice separate ale vehiculelor rutiere, acordarea omologărilor individuale pentru vehiculele rutiere, efectuarea inspecţiei tehnice periodice pentru anumite categorii de autovehicule, autorizarea staţiilor de inspecţie tehnică şi controlul activităţii de inspecţii tehnice periodice, transpunerea acquis-ului comunitar referitor la vehicule rutiere (cap.1 – Libera circulaţie a mărfurilor) şi la inspecţiile tehnice periodice (cap.9 – Politici de transport). autorizarea atelierelor care efectuează lucrările de montaj, reparare şi verificare a vehiculelor şi componentelor acestora, certificarea sistemului de management al calităţii, participarea la lucrările Forumului Mondial pentru Armonizarea Reglementărilor Vehiculelor (WP 29) a Comisiei Economice pentru Europa a ONU

Cine se află în conducerea instituţiei

Directorul general al instituţiei este George-Adrian Dincă, cu funcţii în principalele organisme de control ale statului la nivel rutier – RAR, ARR, ISCTR sau CNAIR, el fiind domiciliat în Bucureşti. Director tehnic este ing. Cristian Viorel Bucur, fiind în angajat al RAR încă din 1993, având diverse funcţii. Director economic este Mihaela Gheorghe, având această funcţie încă din 1998. Directorul pe Dezvoltare este ing. Gabriel Florentin Tudorache, lucrând în instituţie aproape de la înfiinţare, din 1992.
 
Consiliul de Administraţie îi are în frunte pe: Dumitru Coiciu, preşedinte CA, domiciliat în Constanţa, având totodată funcţia de director general adjunct la Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa; Aurelia Surulescu este membru reprezentant al Ministerului Transporturilor, care ocupă şi funcţia de director general al Autorităţii Rutiere Române (ARR); un alt nume sonor de la Constanţa este cel al lui Marin Dima, care are calitate de membru, care în trecut a fost preşedinte al Consiliului de Administrare RAR, iar acum este director general regional la Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Constanţa, din subordinea CNAIR; George Adrian Dincă are calitate de membru pe lângă funcţia de director general al RAR; Bogdan Stelian Mîndrescu,  Adrian Popescu şi  Tiberiu Valentin Mavrodin – toţi având calitate de membru.
 
La Constanţa, RAR este condus de Adrian Bizineche.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii