Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:25 02 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Războiul naval bate la porțile României Trei nave avariate, iar experții se așteaptă la noi incidente

ro

02 Sep, 2026 08:04 119 Marime text

Foto cu rol ilustrativ
Trei nave comerciale au fost avariate, începând de la sfârșitul lunii iulie, în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, iar repetarea incidentelor amenință să transforme una dintre principalele rute comerciale ale Ucrainei într-un coridor cu risc ridicat.

Consecințele ar putea ajunge rapid dincolo de domeniul securității: asigurări mai scumpe, costuri mai mari pentru transportatori și armatori tot mai reticenți să trimită cargouri în regiune.

Publicația franceză Les Echos, citată de Rador Radio România, avertizează că asistăm la „o extindere a războiului naval” în Marea Neagră, după incidentele în care au fost implicate navele „Gas Lisbon”, „Christiana B” și „Progress IV”. Două dintre echipaje au declarat că navele lor au fost atacate cu drone.

Anchetele autorităților române nu au stabilit însă definitiv cauzele și autorii tuturor incidentelor. Cert este că ele s-au produs într-o zonă care fusese considerată până acum relativ protejată de confruntarea directă dintre Rusia și Ucraina, potrivit stiripesurse.ro.

Riscul este cu atât mai mare cu cât Ucraina, lovită repetat în porturile sale maritime, și-a redirecționat o parte importantă a exporturilor către porturile dunărene de la frontiera cu România și către Portul Constanța.

Trei nave comerciale, avariate în largul României

Cel mai recent și mai grav incident s-a produs pe 27 august. Nava comercială „Progress IV” a luat foc și s-a scufundat în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 15–20 de mile marine sud-est de Sfântu Gheorghe.

Cargoul plecase din Sulina și avea ca destinație portul turcesc Tekirdağ. La bord se aflau 12 membri ai echipajului, opt ucraineni și patru cetățeni azeri. Toți marinarii au fost recuperați în viață în urma unei operațiuni desfășurate pe întuneric și în condiții dificile, cu valuri de aproximativ 2,5 metri. Unul dintre membrii echipajului a suferit răni la o mână, iar trei marinari au fost transportați la spital.

Echipajul ar fi relatat că nava a fost lovită succesiv de trei drone. Autoritățile române investighează atât ipoteza unui atac, cât și alte posibile cauze ale incendiului și scufundării. Nu există, până în prezent, o concluzie oficială privind proveniența dispozitivelor care ar fi lovit cargoul.

Nava transporta 199 de containere cu zahăr și aproximativ 5.600 de tone de argilă. După scufundare, autoritățile au avertizat că o parte dintre containere ar putea fi purtate de curenți către Bulgaria.

Nicușor Dan: Nava a fost lovită, dar nu trebuie făcute speculații

Președintele Nicușor Dan a confirmat că nava „Progress IV” a fost lovită, dar a cerut ca, până la finalizarea cercetărilor, să nu fie avansată o concluzie privind autorul atacului. Șeful statului a precizat că incidentul s-a produs în afara apelor teritoriale ale României și a subliniat că intervenția Gărzii de Coastă a permis salvarea echipajului.

„A fost lovită și pare că s-a scufundat. Pentru moment nu știm de cine, de ce, se va face o cercetare, nu este bine să ne lansăm în speculații”, a declarat Nicușor Dan.

Incidentul de la sfârșitul lunii august nu este însă unul izolat. Este al treilea în care o navă comercială a fost grav avariată în zona economică exclusivă a României într-un interval de puțin peste o lună.

Explozia de pe „Gas Lisbon” s-a soldat cu moartea unui marinar

În noaptea de 20 spre 21 iulie, nava „Gas Lisbon”, sub pavilion liberian, a fost lovită în timp ce traversa zona economică exclusivă a României, la aproximativ 20 de mile marine de coastă. Nava transporta peste 3.790 de tone de propan din portul Alexandria, Egipt, către portul ucrainean Reni. În urma exploziei, la bord a izbucnit un incendiu puternic.

Cei 17 membri ai echipajului au fost salvați de autoritățile române, dar trei dintre ei au fost răniți. Unul dintre marinari a murit ulterior la Spitalul Județean de Urgență Tulcea.

Și în acest caz, membrii echipajului au susținut că nava fusese lovită de mai multe drone. Nicușor Dan a declarat atunci că atacul făcea, „foarte probabil”, parte din războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Incidentul a fost cu atât mai periculos cu cât nava transporta o cantitate importantă de gaz petrolier lichefiat. Autoritatea Navală Română a precizat ulterior că incendiul nu prezenta un pericol pentru populația sau turiștii de pe litoral, datorită distanței față de coastă.

„Christiana B”, avariată în timp ce transporta cărbune către Ucraina

Al treilea incident s-a produs în noaptea de 23 spre 24 iulie și a implicat nava „Christiana B”, tot sub pavilion liberian. Cargoul transporta cărbune din Norfolk, Statele Unite, către Ucraina și se afla la aproximativ 22 de mile marine sud-est de Sfântu Gheorghe atunci când a fost avariat.

Comandantul navei a transmis un apel de urgență și a luat inițial în calcul evacuarea echipajului. Ulterior, nava a reușit să-și continue deplasarea cu viteză redusă. Primele informații au indicat posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau cu o mină. Nici în acest caz originea incidentului nu a fost stabilită definitiv. Armatorul a solicitat ca reparațiile să fie efectuate în Portul Constanța sau la Varna.

Cele trei cazuri au un element comun: navele erau legate, direct sau indirect, de rutele comerciale dintre porturile dunărene ucrainene, România și restul Mării Negre.

Rusia poate lovi transportul ucrainean fără să scufunde numeroase nave

Comandorul în rezervă Sandu-Valentin Mateiu consideră că obiectivul unor asemenea atacuri nu trebuie să fie neapărat distrugerea unui număr mare de cargouri. Repetarea câtorva incidente poate fi suficientă pentru a-i determina pe armatori să evite zona, pe asigurători să mărească primele, iar pe transportatori să includă riscul de război în prețurile percepute clienților.

În această logică, lovirea transporturilor care tranzitează zona economică exclusivă a României ar putea afecta indirect capacitatea Ucrainei de a exporta cereale și de a importa cărbune, combustibili sau alte produse esențiale.

Mateiu avertizează că navele devin mai vulnerabile după ce părăsesc apele teritoriale românești. Marea teritorială se întinde până la 12 mile marine, aproximativ 22 de kilometri de coastă. Dincolo de această limită începe zona economică exclusivă, unde România are anumite drepturi suverane, dar nu exercită aceeași suveranitate deplină ca în apele sale teritoriale. Expertul apreciază că incidentele marchează extinderea confruntării navale și că altele similare se pot produce în perioada următoare.

Următorul incident poate aduce transport și asigurări mai scumpe

Până acum, incidentele din largul României nu au determinat o majorare semnificativă a tarifelor de transport maritim, potrivit analistului Pavel Sosnovsky, de la International Seaborne Market, potrivit stiripesurse.ro.

Situația s-ar putea schimba dacă atacurile sau incidentele continuă. Un singur caz suplimentar poate conduce la reevaluarea riscului de către companiile de asigurări, iar o serie mai lungă de evenimente poate majora efectiv costurile transportului. Pentru armatori, problema nu este numai riscul pierderii navei. Sunt luate în calcul siguranța echipajului, costul mărfurilor, perioadele în care vasul nu mai poate fi folosit, reparațiile, operațiunile de salvare și posibilitatea ca accesul într-un port să fie întârziat sau blocat.

În cazul în care zona va fi inclusă într-o categorie superioară de risc, fiecare cursă poate deveni mai scumpă. Costurile suplimentare se pot transfera ulterior în prețul cerealelor, energiei și al celorlalte mărfuri transportate.

Porturile românești au devenit esențiale pentru Ucraina

Escaladarea are loc într-un moment în care Rusia atacă frecvent porturile și infrastructura comercială ale Ucrainei.

Între jumătatea lunii iulie și jumătatea lunii august, transporturile mondiale de cereale au scăzut cu 8% în raport cu aceeași perioadă a anului trecut. Exporturile realizate prin Marea Neagră s-au redus cu aproximativ un sfert, potrivit datelor asociației maritime BIMCO citate de publicația franceză.

În fața atacurilor, Ucraina și-a mutat o parte dintre fluxurile comerciale către porturile Reni și Ismail, amplasate pe Dunăre, în imediata apropiere a României, precum și către Portul Constanța. Datele operatorului feroviar ucrainean Ukrzaliznytsia arată că volumul cerealelor transportate în august către porturile ucrainene de la Dunăre a fost de 11 ori mai mare decât în iulie.

Această deplasare a exporturilor face ca rutele maritime din apropierea coastelor României să capete o importanță strategică și, simultan, să devină o țintă mai expusă. După trei nave avariate în aceeași vară, avertismentul transmis de presa franceză și de experții în securitate maritimă este că incidentele nu mai pot fi privite separat. Împreună, ele conturează un nou front al războiului din Marea Neagră, cu efecte potențiale asupra transportului internațional, Portului Constanța și rutelor comerciale care leagă Ucraina de restul lumii.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii