Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:32 30 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România a sesizat OSCE după sabotajul rusesc de la fabrica Carfil din Brașov Peste 40 de state își exprimă solidaritatea

ro

30 Oct, 2026 10:31 218 Marime text
Foto cu rol ilustrativ

România a adus în atenția celor 57 de state membre ale OSCE detaliile atacului de sabotaj coordonat de Federația Rusă la fabrica Carfil din Brașov, precum și atacurile din Marea Neagră, primind sprijinul și solidaritatea a peste 40 de țări partenere.

În completarea demersurilor de informare a aliaților și partenerilor din UE și NATO, România a atras atenția statelor participante OSCE asupra actului de sabotaj coordonat de Federația Rusă, care a provocat incendiul din 14 septembrie 2026 din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, se arată în comunicatul MAE.

Astfel, au fost organizate dezbateri în cadrul Forumului de Cooperare în domeniul Securității din 28 octombrie 2026, respectiv la Consiliul Permanent din 29 octombrie 2026, la care au luat parte cele 57 de state participante OSCE și Partenerii pentru Cooperare ai organizației.

România a prezentat rezultatele investigației autorităților române, în cooperare cu statele aliate, și a atras atenția asupra gravității incidentului. Partea română a subliniat că acesta se înscrie în seria tot mai amplă și mai complexă de acțiuni parte a războiului hibrid.

În egală măsură, România a condamnat atacurile sistematice ale Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră, soldate cu victime, atrăgând atenția că acestea constituie încălcări ale dreptului internațional și pun în pericol siguranța și libertatea de navigație în Marea Neagră. Totodată, au fost expuse încălcările spațiului aerian național al României, ca urmare a intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurilor civile din Ucraina.

Solidaritate pentru România

În reacție, peste 40 de state participante la OSCE au exprimat solidaritatea cu România. Alături de celelalte state participante, România a reafirmat sprijinul pentru Ucraina, în contextul războiului de agresiune al Rusiei, pledând pentru încetarea focului și crearea unor condiții favorabile pentru o pace negociată cuprinzătoare, justă și durabilă.


Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, formată din 57 de state participante, este cea mai mare organizație regională de securitate. OSCE a fost creată pentru menținerea păcii, securității și stabilității în Europa, prin prevenirea, gestionarea și reducerea riscurilor.

Principalele structuri pentru consultări și decizii la nivelul organizației sunt Consiliul Permanent, care se ocupă de chestiuni politice, respectiv Forumul de Cooperare în domeniul Securității, care gestionează aspecte politico-militare.



PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii