Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:32 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul de hotărâre de Guvern, în transparență decizională. Insulă și chei de acostare în Portul Constanța (document)

ro

16 Oct, 2018 00:00 390 Marime text
Ministerul Transporturilor a publicat în transparență decizională, până la data de 22 octombrie, proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții de interes național și utilitate publică „Dezvoltarea insulei - cheu de acostare pe latura de Nord a insulei artificiale, inclusiv amenajarea zonei de legătură mal - insula, în vederea deservirii viitoarei platforme industriale din Portul Constanța“.
 
Realizarea obiectivului de investiții va duce la creșterea traficului în port prin atragerea, în special, a fluxurilor de mărfuri pentru care stocarea, manipularea sau tranzitul să se facă în zona liberă (ca de exemplu mărfurile de tranzit sau mărfurile accizabile).

Lucrările proiectului contribuie la realizarea obiectivului CN APM SA Constanța de a crește traficul ți pe cale de consecință de a crește veniturile proprii din activitatea de bază, precum și din activitățile conexe și auxiliare.

Teritoriul pe care se va realiza investiția este situat în Portul Constanța, în zona insulei artificiale, cea mai mare parte fiind acvatoriu portuar. Cheul va fi construit din virole de beton armat de 100t/buc., în extremitatea nordică a insulei artificiale iar legătura între mal și insulă va fi amenajată între taluzul neamenajat în prelungirea danei 85 și pintenul de pe mal până în zona de Nord-Vest a insulei. Cheul și platformele portuare sunt bunuri nou create și sunt de utilitate publică.
 
Suprafața totală care urmează să fie amenajată în cadrul acestei investiții este de cca 241.000 mp din care: cca 111.000 mp pentru lucrări de infrastructură portuară după cum urmează: - lucrări de umpluturi în spatele cheului până la extremitatea de nord a insulei de cca. 70.700 mp teren câștigat asupra mării și amenajarea zonei adiacente; - lucrare de conectare a insulei la utilități (subtraversare a canalului dintre mal și insulă și traseu conducte pe insulă până la cheu - 700 ml); cca. 130.000 mp pentru lucrări de dragaj în fața cheului până la adâncimea de 19 m.
În perioada de execuție se vor crea un număr total de cca. 100 de locuri de muncă, iar în perioada de exploatare un număr de 6 locuri de muncă nou create.

Pentru realizarea obiectivului de investiții „Dezvoltarea insulei - Cheu de acostare pe latura de Nord a insulei artificiale, inclusiv amenajarea zonei de legătură mal - insula, în vederea deservirii viitoarei platforme industriale“, beneficiarul, CN APM SA Constanța, solicită obținerea finanțării prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 - 2020.
 
Proiectul „Dezvoltarea insulei - Cheu de acostare pe latura de Nord a insulei artificiale, inclusiv amenajarea zonei de legătură mal - insula, în vederea deservirii viitoarei platforme industriale“, este nominalizat în Lista Proiectelor Eligibile POIM 2014-2020 din Anexa 8. Ghidul Solicitantului, ca prim proiect individualizat pentru Proiectul global: „Dezvoltarea insulei in Portul Constanța“, inclus în Master Planul de dezvoltare al Portului Constanța.
 
Terenul și acvatoriul portuar care vor suferi modificări urmare a investiției aparțin domeniului public al statului reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în administrarea Ministerului Transporturilor și în concesiunea CN APM S.A. Constanța. În urma realizării investițiilor propuse suprafața acvatoriului portuar ce face obiectul concesiunii se va diminua cu suprafața aferentă lucrărilor de cheu/dană, iar suprafață aferentă cheurilor/danelor va crește în aceeași măsură.
 
Zona vizată pentru implementarea proiectului este inclusă în intravilanul municipiului Constanța, iar Planul de Urbanism Zonal al Portului Constanța întocmit și aprobat ulterior indică necesitatea realizării insulei și a molurilor adiacente, ca urmare a concluziilor studiilor efectuate privind prognoza de trafic până în anul 2020, din care a rezultat o tendință de creștere a volumului de mărfuri care vor fi tranzitate prin Portul Constanța. Ca și alte teritorii din port, și acest teren este teritoriu de interes național.
 
Citeşte şi:
 
Cum vrea să-şi sporească veniturile CN APM Constanța Insulă şi chei de acostare pentru nave mari. Detalii din proiect (document) -
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii