Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:58 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectele imobiliare ale anului 2014 Naşul lui Gheorghe Hagi, Tănase Naciadis, îşi face un minihotel în Mamaia

ro

19 Nov, 2014 00:00 3627 Marime text


La Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a fost depus memoriul de prezentare a proiectului „Construire imobil P+1+2 E, cu destinaţia comerţ şi locuinţe de vacanţă, staţiunea Mamaia“ în vederea emiterii acordului de mediu. Beneficiarul proiectului este Tănase Naciadis.


Proiectul prevede construirea unui imobil P+1-2 etaje, cu funcţiunea hotel şi spaţiu comercial, care va fi realizat în intravilanul municipiului Mamaia, în zona Hotelului Neptun, adiacent promenadei de acces către plajă. Beneficiarul proiectului a dobândit terenul în baza contractului de vânzare-cumpărare cu încheiere de autentificare nr. 2834/22.07.2002. Prin certificatul de urbanism nr. 1350/28.05.2014, eliberat de Primăria Constanţa. se legitimează folosirea actuală a terenului de spaţiu comercial, precum şi destinaţia stabilită prin planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului aprobate de locuinţe de vacanţă. Viitoarea clădire va avea o suprafaţă construită de 150 de mp şi suprafaţă de desfăşurată de 600 mp. La parter se vor organiza recepţia, o încăpere pentru bagaje, restaurantul, o bucătărie şi două spaţii comerciale. Etajele 1 şi 2 vor cuprinde câte şapte camere, fiecare dintre ele dispunând de baie proprie şi terasă. Construcţia va avea pereţii exteriori din zidărie de ceramică eficientă termic.

Despre investitor

Potrivit Registrului Comerţului, naşul lui Gheorghe Hagi, Tănase Naciadis, este asiciat în societăţile Elcos Company SRL, Lacosta Com SRL (radiată), N.T. Selenicos SRL (radiată), Tess New Company SRL (radiată). Elcos Company SRL a fost înfiinţată în anul 1994 şi are sediul social în Mamaia, chioşc răcoritoare Doruleţ. Firma care se ocupă de „restaurante“ are un capital social subscris de 71.700 de lei, integral vărsat, compus din 7.170 de lei, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociat unic şi administrator al societăţii este Tănase Naciadis, născut pe 22.04.1952, în Săcele, judeţul Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii