Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:38 25 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect inițiat de Guvern privind energia eoliană offshore, adoptat de Senat

ro

04 Mar, 2024 19:29 655 Marime text

 
  • Plenul Senatului a adoptat, cu 87 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă” şi două abţineri, un proiect iniţiat de Guvern ce are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal pentru dezvoltarea investiţiilor în domeniul energiei eoliene offshore din Marea Neagră.
     
Plenul Senatului a adoptat, cu 87 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă” şi două abţineri, un proiect iniţiat de Guvern ce are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal pentru dezvoltarea investiţiilor în domeniul energiei eoliene offshore din Marea Neagră, potrivit Agerpres.

Potrivit iniţiatorului, prin promovarea proiectului de lege privind energia eoliană offshore, România îşi va menţine şi consolida poziţia de producător important de energie în regiune şi va avea un rol activ şi însemnat în tranziţia spre energie curată la nivelul Uniunii Europene.

„Stabilirea unui cadru legislativ şi fiscal adecvat este esenţială în dezvoltarea energiei eoliene offshore, în contextul actual marcat de extinderea accelerată a acestor capacităţi de producţie la nivel mondial. România urmăreşte îndeplinirea principalelor obiective ale noii politici din domeniul energiei şi climei a Uniunii Europene, pentru anul 2030 şi perspectiva pentru anul 2050, obiective asumate şi de România în calitate de stat membru. (...) Prin promovarea proiectului de lege privind energia eoliană offshore România îşi va menţine şi consolida poziţia de producător important de energie în regiune şi va avea un rol activ şi însemnat în tranziţia spre energie curată la nivelul UE”, se arată în expunerea de motive a proiectului.


Proiectul de lege are ca obiect de reglementare, potrivit Expunerii de motive, stabilirea cadrului legal pentru dezvoltarea investiţiilor în domeniul energiei eoliene offshore din Marea Neagră, contribuind la îndeplinirea jalonului 116, aferent Reformei 1 - Reforma pieţei de energie electrică, prin înlocuirea cărbunelui din mixul energetic şi susţinerea unui cadru legislativ de reglementare stimulativ pentru investiţii private în producţia de electricitate din surse regenerabile, din cadrul Componentei 6 - Energie a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră legislativă sesizată, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Senat: A fost adoptat proiectul referitor la modificarea datei alegerilor președintelui României 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii