Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:03 21 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța anunță acordarea de tichete electronice de energie pentru consumatorii casnici vulnerabili

ro

21 Aug, 2025 12:20 225 Marime text

 
  • Măsurile de protecție socială se aplică în perioada 1 iulie 2025 - 31 martie 2026.
     
Potrivit OUG nr. 35/30.06.2025 privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică, se stabilesc măsuri de protecție socială acordate consumatorilor casnici de energie electrică, care constau în acordarea unui sprijin financiar sub forma unui tichet electronic de energie în valoare de 50 lei/lună, transmite un comunicat din partea Primăriei Constanța.

Măsurile de protecție socială se aplică în perioada 1 iulie 2025 - 31 martie 2026.

Sprijinul se utilizează pentru plata facturilor emise după data de 1 iulie 2025 și sunt aferente consumului realizat începând cu această dată.

Beneficiarii sprijinului acordat sub forma tichetului electronic de energie sunt:

a) persoana singură cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei;
b) familiile cu un venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei.

Solicitarea pentru acordarea tichetului de energie se poate depune online, accesând platforma electronică EPIDS (aplicație electronică dezvoltată și administrată, din punct de vedere tehnic, de către Serviciul de Telecomunicații Speciale) la adresa epids.mmuncii.ro.


De asemenea, solicitarea poate fi depusă şi prin intermediul reprezentanţilor oficiului poştal de care aparține locul de consum în solicitare, ori la sediul Serviciului Sprijin Comunitar și evenimente sociale din cadrul Direcției generale de asistență socială Constanța, situat pe str. Zorelelor, nr. 69, începând din data de 28.08.2025.

Informații suplimentare se pot obține de pe site-ul Direcției generale de asistență socială Constanța www.dgas-ct.ro la secțiunea Serviciul sprijin comunitar și evenimente sociale - acordare de tichete electronice de energie, precum și la sediul Serviciului sprijin comunitar și evenimente sociale din Constanța, strada Zorelelor, nr. 69, de luni până joi în intervalul orar 08:00-16:30 și vineri în intervalul orar 08:00-14:00 sau la numărul de telefon 0341 454 669.




Citește și:
Știri Constanța: Un nou scuar median, amenajat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în apropiere de intersecția cu strada Dispensarului (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii