Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:05 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima generatie de elevi care termina invatamantul obligatoriu de zece clase

ro

09 May, 2005 00:00 807 Marime text

#Acestia nu vor sustine nici un examen pentru admiterea in clasa a XI-a

Anul acesta, absolventii clasei a X-a sunt prima generatie de elevi care termina invatamantul obligatoriu de zece clase. De altfel, data de 6 mai a fost ultima zi de depunere la secretariatul fiecarei unitati de invatamant a cererilor de inscriere ale elevilor de clasa a X-a care doresc continuarea studiilor liceale in unitatile de invatamant de pe raza judetului Constanta. Potrivit celor declarate de catre directorii unitatilor scolare constantene, in fiecare institutie s-a transmis deja cererea tip de inscriere a elevilor in clasa a XI-a. Cererea cuprinde doua puncte: primul continand datele personale ale elevului, unitatea de invatamant, limba de predare, filiera, profilul, specializarea/calificarea, optiunea pentru unitatea de invatamant unde doreste sa-si continue studiile, etc, iar in a doua parte, dirigintele trebuie sa completeze media de admitere in ciclul superior (media generala de absolvire a claselor a IX-a si a X-a si media claselor a IX-a si a X-a la disciplinele din aria curriculara corespunzatoare specializarii/calificarii profesionale). Cu toate ca pentru admiterea in clasa a XI-a elevii nu vor da examen, acestia vor fi ierarhizati in functie de media generala de absolvire a claselor a IX-a si a X-a si in functie de mediile la disciplinele din aria curriculara corespunzatoare specializarii/calificarii profesionale. In ceea ce priveste cifrele de scolarizare pentru anul scolar 2005/2006, numarul de clase a XI-a pentru invatamantul de zi, seral si/sau cu frecventa redusa va fi acelasi cu numarul de clase a X-a din anul scolar 2004/2005, pentru fiecare unitate de invatamant. In cazul in care elevii prefera sa urmeze cursurile unei alte unitati de invatamant si la alt profil, ei vor fi supusi unor probe de diferente. Conform calendarului admiterii in ciclul superior al liceului, in cursul zilei de astazi va fi afisat si numarul de cereri de inscriere in clasa a XI-a, separat pentru elevii proprii si pentru elevii proveniti din alte unitati.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii