Prevenția salvează vieți Încă 10.000 de detectoare de fum și CO ajung la familiile din mai multe județe, printre care și Constanța
Prevenția salvează vieți: Încă 10.000 de detectoare de fum și CO ajung la familiile din mai multe județe,
03 Mar, 2026 15:30
ZIUA de Constanta
155
Marime text
155
Marime text

- În medie, la nivel național, 19 incendii izbucnesc zilnic, lăsând în urmă pierderi materiale și vieți distruse;
- Detectoarelevor fi distribuite și instalate gratuit;
- Alte 20.000 de dispozitive au fost instalate în primele două ediții ale campaniei;
- De 14 ani, prin parteneriatul „Împreună pentru siguranță”, sunt derulatecampanii de conștientizare a riscurilor și a importanței măsurilor de siguranță în utilizarea energiei;
Un număr de 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon vor fi instalate, începând cu luna martie, în casele unor familii din 20 de județe, în cadrul campaniei naționale „Detector pentru Viață”, ridicând la 30.000 cifra totală adispozitivelor de acest fel donate în ultimii ani de E.ON și Delgaz Grid. Detectoarele pot salva vieți prin emiterea unor alarme sonore care avertizează timpuriu în caz de incendiu sau în situația acumulării unor concentrații periculoase de monoxid de carbon.
Potrivit DSU, detectoarele vor fi instalate cu sprijinul reprezentanților teritoriali I.S.U. și al specialiștilor E.ON și Delgaz Grid la familii din următoarele județe: Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Vâlcea și Vrancea.
În România, se produc în medie 19 incendii pe zi, majoritatea devastatoare, cauzând pierderi materiale și victime, potrivit statisticilor I.G.S.U. În același timp, intoxicațiile cu monoxid de carbon au crescut alarmant: numai în primele șase săptămâni ale acestui an, în zona de responsabilitate a Delgaz Grid, numărul victimelor a fost comparabil cu cel înregistrat pe tot parcursul anului trecut.
Aceste incidente ar fi putut fi prevenite prin respectarea regulilor de siguranță privind instalațiile electrice și coșurile de fum, precum și prin dotarea locuințelor cu detectoare de fum și monoxid de carbon, care pot alerta în caz de pericol.
“Acest exercițiu s-a dovedit a fi un succes. Pentru că e un succes pentru cetățeni, mi se pare logic să îl susțin mai departe. De altfel, sunt cazuri concrete când aceste detectoare au prevenit incendii, au făcut non-necesară intervenția ulterioară a pompierilor, pentru că din start a fost depistat un pericol de incendiu sau fiind alertați salvatorii din timp au putut să intervină în timp real și să salveze vieți. Deci, nu e vorba de un exercițiu teoretic sau de un exercițiu de comunicare publică, este unul cu rezultate cât se poate de concrete, traduse în salvarea de vieți și în protejarea proprietăților și a colegilor noștri, care fie au intervenit mai devreme, fie nu a fost nevoie să mai intervină. Exprim mulțumiri pentru colegii noștri din I.G.S.U., din D.S.U., dar aș dori să mulțumesc partenerilor din această campanie, @E.ON, să îi asigur de suportul meu și să le doresc mult succes, pentru că munca lor are legătură directă cu siguranța cetățenilor, lucru demonstrat de rezultate”, a declaratMarian- Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne.
„Prevenția rămâne cea mai eficientă formă de protejare a vieții. În România,în medie, izbucnesc 19 incendii în fiecare zi, iar o parte semnificativă dintre acestea ar putea fi evitate prin măsuri simple, dar esențiale. Instalarea unui detector de fum sau de monoxid de carbon înseamnă timp câștigat pentru evacuare și pentru intervenția echipajelor – iar în situații critice, fiecare minut poate face diferența dintre viață și moarte.Ajunsă la a treia ediție, campania își confirmă impactul real și necesitatea continuării eforturilor de conștientizare. Cele 30.000 de detectoare donate până în prezent prin proiectul «Detector pentru Viață», de E.ON România și Delgaz Grid și distribuite la nivel național prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile sale teritoriale, reprezintă 30.000 de șanse în plus pentru familiile din România de a preveni tragedii și de a-și proteja locuințele.Parteneriatul «Împreună pentru siguranță» demonstrează că investiția în prevenție și colaborarea solidă între instituțiile statului și mediul privat pot reduce semnificativ riscurile și pot salva vieți.
Mulțumim E.ON România și Delgaz Grid pentru sprijinul constant și pentru implicarea directă în creșterea siguranței comunităților din România”, a declaratDr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șef al D.S.U.
Până în prezent au fost instalate 14.743 de detectoare de fum și 4.869 de detectoare de monoxid de carbon în peste 550 de localități din 30 de județe.
„Fără detectoare, pericolul vine neanunțat; cu ele, aveți timp să reacționați. Un simplu semnal sonor poate face diferența între tragedie și siguranța oamenilor și a bunurilor.Dispozitivele donate în cadrul campaniei «Detector pentru Viață»și-au dovedit dejarolulsalvator protejând multe familii care erau la un pas de un incendiu cu posibile urmări devastatoare. De aceea, considerăm că este foarte important să continuămaceastă inițiativă destinată binelui comunității”, a declaratVolker Raffel, CEO E.ON România.
Acțiunea este realizată în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, derulat de 14 ani de Departamentul pentru Situații de Urgență (D.S.U.) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.), împreună cu E.ON România și Delgaz Grid.
Rezultatele campaniilor naționale de informare privind riscurile folosirii necorespunzătoare a surselor de energie sunt vizibile: între 2013 și 2025, în zona de activitate a Delgaz Grid, numărul exploziilor în locuințe s-a redus la jumătate față de perioada 2007-2012, decesele au scăzut cu peste 45%, iar cel al persoanelor afectate, cu aproape 33%. Intoxicațiile cu monoxid de carbon au scăzut cu peste 60%, iar numărul persoanelor afectate, cu 67%, a mai precizat sursa citată.
Cauzele principale rămân manevrarea greșită a aparatelor alimentate cu gaz, improvizațiile la instalațiile interioare și acumularea monoxidului de carbon în încăperi din cauza coșurilor de fum neetanșe sau a folosirii aragazului pentru încălzire.
Parteneriatul „Împreună pentru siguranță” a fost încheiat între I.G.S.U și E.ON România în luna septembrie 2012. În primii ani de colaborare au fost realizate campaniile „F.O.C – Flăcările Omoară Copii” (lansată în septembrie 2012), destinată conștientizării pericolelor la care sunt expuși copiii lăsați singuri sau nesupravegheați în casă, urmată de „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale!” (lansată în noiembrie 2012), respectiv „R.I.S.C. – Siguranța NU e un joc de noroc!” (decembrie 2013).
Acestea și-au propus nu doar să informeze și să sensibilizeze populația, ci și să schimbe în timp comportamentul legat de utilizarea corectă a surselor de energie. De asemenea, în 2015, E.ON România s-a alăturat campaniei „Nu tremur la cutremur”, inițiată de Ministerul Afacerilor Interne și derulată la nivel național prin I.G.S.U.
În anul 2016, pornind de la preocuparea reducerii numărului de victime și a pagubelor materiale, cele două părți au inițiat, sub egida R.I.S.C., campania de informare preventivă a populației cu sloganul „Mai bine previi, decât să nu fii!”, pentru adoptarea unei atitudini proactive, prin sensibilizarea opiniei publice în vederea montării detectoarelor de incendiu în locuința proprie.
Campaniile R.I.S.C. „Mai bine previi, decât să nu fii!” și „Siguranța nu e un joc de noroc!” au continuat în anul 2017, mesajele principale fiind curățarea coșurilor de fum cu firme specializate/coșari specializați și montarea detectoarelor de incendiu și de gaz.
Tot în 2017a fost lansat proiectul România Sigură, mesajul preventiv pentru reducerea riscurilor odată cu folosirea surselor de energie fiind transmis constant publicului prin intermediul platformelor social media.
O nouă campanie a fost inițiată în 2018, sub egida R.I.S.C. „Mai bine previi, decât să nu fii!”, iar obiectivul de bază al acesteia a urmărit conștientizarea cetățenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul scăpărilor de gaz în locuințe.
Copiii rămân categoria cea mai vulnerabilă, iar conștientizarea adulților cu privire la responsabilitatea ce le revine în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță în locuințe a devenit dezideratul principal al campaniei naționale „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, lansată în anul 2020.
În perioada 2021-2022 au fost inițiate trei proiecte speciale dedicate canalelor social media – Lecții despre Siguranță cu Taticool și Prințesa Sofia (cu clipuri video dedicate copiilor), Podcast#SigurdeAscultat (despre siguranța copiilor) și #SafeSummerSports– în care, cu ajutorul influencerilor de pe TikTok, au fost transmise mesaje preventive dedicate tinerilor, pentru a evita electrocutările în apropierea stâlpilor de înaltă tensiune sau prin urcarea pe trenuri. Tot în această perioadă au fost continuate campaniile „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău” și R.I.S.C. „Mai bine previi, decât să nu fii!”.
„De tine depinde să schimbi povestea. Viața este mai importantă!”este mesajul principal al campaniei din anul 2023 care își propune să reamintească faptul că fiecare este responsabil de siguranța sa, dar în aceeași măsură și de cea a membrilor familiei, apropiaților sau chiar vecinilor, care nu mai pot acorda atenția cuvenită prevenirii riscurilor.
Despre E.ON România
Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieței de energie, având în România o prezență consolidată de-a lungul a 21 de ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid și E.ON Energie România, acestea desfășurând activități de distribuție de energie electrică și gaze naturale pentru peste 3,6 milioane de clienți, respectiv de furnizare a energiei și a soluțiilor energetice pentru circa 3,5 milioane de clienți. De la intrarea pe piața din România, E.ON a investit peste 2,7 miliarde de euro, în principal în modernizarea rețelelor. Totodată, valoarea contribuțiilor virate la bugetul de stat și bugetele locale se ridică la 4,2 miliarde de euro.
Despre Delgaz Grid
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de circa 27.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 82.700 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, care deservesc peste 3,6 milioane de clienți.
Despre I.G.S.U
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U) a fost înfiinţat în data de 15 decembrie 2004, prin fuziunea Comandamentului Protecţiei Civile şi Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari, ca unitate subordonată Ministerului Administraţiei şi Internelor. La nivel naţional, I.G.S.U coordonează toate organizaţiile implicate în managementul situaţiilor de urgenţă, în concordanţă cu principiile existente pe plan internaţional, specifice ONU, NATO, UE şi altor organisme la care România este parte.
Despre D.S.U
Departamentul pentru Situații de Urgență este structură operaţională fără personalitate juridică a MAI, cu atribuţii de coordonare, cu caracter permanent, la nivel naţional, a activităţilorde prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, asigurarea şicoordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate, inclusiv primul ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă în cadrul unităţilorşi compartimentelor de primire a urgenţelor (UPU/CPU).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


