Președintele României, Klaus Iohannis, mesaj de Paștele catolic și Floriile Ortodoxe. „Iubirea aproapelui să triumfe pretutindeni în lume!“
Președintele României, Klaus Iohannis, mesaj de Paștele catolic și Floriile Ortodoxe. „Iubirea aproapelui
1764
Marime text
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 16 aprilie 2022, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de creștinii romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici, și al Sărbătorii Floriilor celebrate de ortodocși, greco-catolici, armeni și cultele neoprotestante.
„Transmit tuturor credincioșilor romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici urarea de a sărbători Învierea Domnului cu sănătate și iubire, în comuniune cu cei dragi.
Totodată, îi salut călduros pe credincioșii care celebrează duminică Floriile, o sărbătoare a bucuriei pentru întreaga creștinătate.
De Sfintele Paști înțelegem mai profund mesajul Jertfei și suntem pătrunși de Lumina Învierii. Să nu îi uităm, în această perioadă, pe semenii noștri greu încercați din Ucraina. Prin solidaritatea noastră, le putem oferi alinare și speranță celor care caută refugiu din calea războiului.
Învierea Domnului să vă aducă tuturor pace, oriunde ați fi, în țară sau în comunitățile diasporei, iar iubirea aproapelui să triumfe pretutindeni în lume!“ - se arată în mesajul președintelui Klaus Iohannis.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


