Președintele Nicușor Dan a promulgat legea privind digitalizarea și eficientizarea sistemului național de cercetare-dezvoltare și inovare
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea privind digitalizarea și eficientizarea sistemului național de cercetare-dezvoltare
20 Jul, 2026 15:32
ZIUA de Constanta
258
Marime text
258
Marime text

Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC) salută promulgarea de către președintele României, Nicușor Dan, a legii privind digitalizarea și eficientizarea activității din domeniul cercetării, dezvoltării și inovării.
Noul act normativ introduce măsuri pentru simplificarea procedurilor administrative, digitalizarea proceselor de finanțare și evaluare a proiectelor și stimularea investițiilor publice și private, contribuind totodată la îndeplinirea unor jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Comunicatul integral din partea instituției:
Autoritatea Națională pentru Cercetare salută promulgarea de către Președintele României, domnul Nicușor Dan, a Legii privind unele măsuri pentru digitalizarea și eficientizarea activității și stimularea investițiilor publice și private în domeniul cercetare-dezvoltare și inovare (PL-x 490/2026), un act normativ care creează cadrul necesar pentru modernizarea proceselor administrative din sistemul național de cercetare și pentru consolidarea unui mediu favorabil investițiilor în cercetare și inovare.
Legea introduce măsuri destinate transformării digitale a mecanismelor de finanțare și administrare a activităților de cercetare-dezvoltare și inovare, prin utilizarea unor platforme informatice interoperabile pe întreg ciclul de viață al proiectelor, instituirea unui punct unic de contact electronic, consolidarea transparenței proceselor de evaluare și monitorizare, simplificarea procedurilor și dezvoltarea unor instrumente dedicate susținerii inovării și colaborării dintre sectorul public și mediul privat.
Implementarea acestor măsuri va contribui la reducerea poverii administrative, la creșterea eficienței gestionării programelor de cercetare finanțate din fonduri publice și la dezvoltarea unui sistem mai predictibil, mai transparent și mai bine conectat la standardele europene.
„Promulgarea acestei legi marchează un pas important în procesul de modernizare instituțională a sistemului românesc de cercetare, dezvoltare și inovare. Digitalizarea procedurilor, simplificarea mecanismelor administrative și consolidarea transparenței creează condiții mai bune pentru cercetători, pentru instituțiile de cercetare și pentru mediul economic. În egală măsură, noul cadru legislativ sprijină dezvoltarea unui ecosistem de cercetare competitiv, capabil să valorifice oportunitățile de colaborare și investițiile publice și private în beneficiul societății. Prin acest proiect de lege se îndeplinesc jaloanele 272 și 276 din PNRR, de care depindeau circa 1,2 miliarde de euro din PNRR. Îi mulțumesc Președintelui României, domnului Nicușor Dan, pentru promulgarea acestei legi și pentru susținerea procesului de modernizare a sistemului național de cercetare, dezvoltare și inovare. Le mulțumesc pentru colaborare și suport domnului ministru Daniel David, alături de care a fost elaborată prima versiune a proiectului de lege, domnului ministru Mihai Dimian și colegilor parlamentari din PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul minorităților naționale, în colaborare cu care am definitivat această lege. Mulțumesc Guvernului României, în particular colegilor din ANC, MEC și MIPE care au participat la elaborarea legii. Mulțumiri speciale domnilor Ștefan Pălărie, Eduard Mititelu și Mihai Alexandru Ghigiu”, a declarat președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru.
Autoritatea Națională pentru Cercetare va continua demersurile necesare pentru implementarea prevederilor legii, astfel încât transformarea digitală a sistemului național de cercetare, dezvoltare și inovare să conducă la servicii publice mai eficiente, la creșterea performanței instituționale și la consolidarea competitivității cercetării românești în Spațiul European de Cercetare.
Citește și:
Primarul Capitalei a avut „un șoc”: Edilul Chișinăului știa înaintea conducerii PNL că Adrian Veștea va fi desemnat premier de Nicușor Dan
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


