Președintele Nicușor Dan a fost primit de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor
Președintele Nicușor Dan a fost primit de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor
20 Mar, 2026 15:34
ZIUA de Constanta
215
Marime text
215
Marime text

Președintele Nicușor Dan a fost primit, vineri, la Castelul Regal din Laeken, de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor, potrivit Agerpres
După primirea oficială, cei doi urmează să aibă discuții tete-a-tete. Șeful statului român efectuează o vizită de două zile la Bruxelles.
Joi, Nicușor Dan a avut o întrevedere, la sediul Alianței Nord-Atlantice, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Agenda discuțiilor a inclus evoluțiile de securitate din mediul internațional și cele de pe Flancul Estic, cu accent pe regiunea Mării Negre, context în care au fost abordate măsuri de consolidare a descurajării și apărării colective, precum și de creștere a securității României prin intermediul și cu sprijinul NATO.
În cursul după-amiezii, președintele României a participat la reuniunea Consiliului European.
Pe agenda întâlnirilor s-au aflat teme majore pentru Uniunea Europeană, în mare măsură interconectate și care reflectă dinamica actuală globală. Printre acestea s-au numărat consolidarea competitivității economice a UE, situația din Orientul Mijlociu, sprijinul pentru Ucraina, viitorul buget european, precum și măsurile necesare pentru întărirea securității și apărării Uniunii Europene.
Liderii europeni au avut și o discuție cu secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, privind situația geopolitică și multilateralismul.
Citește și
Președintele Nicușor Dan - „Europa trebuie să rămână concentrată pe Ucraina, în ciuda crizelor din Orientul Mijlociu”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


