Președintele Nicușor Dan - „Europa trebuie să rămână concentrată pe Ucraina, în ciuda crizelor din Orientul Mijlociu”
Președintele Nicușor Dan - „Europa trebuie să rămână concentrată pe Ucraina, în ciuda crizelor din Orientul
20 Mar, 2026 08:31
ZIUA de Constanta
131
Marime text
131
Marime text

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut vineri, 20 martie 2026, declarații de presă la finalul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, Regatul Belgiei.
Potrivit Administrației prezidențiale, președintele Nicușor Dan a declarat, la finalul reuniunii Consiliului European desfășurate la Bruxelles, că liderii europeni au discutat pe larg despre crizele actuale și impactul acestora asupra Uniunii.
„Am discutat, evident, de situația din Orientul Mijlociu, cu toate implicațiile pe care le are pentru țările europene – cea mai importantă cu privire la energie și de aici în toată zona economică, dar și posibilitatea de fluxuri migratorii”, a afirmat acesta.
Potrivit președintelui, la o parte a discuțiilor a participat și Secretarul General al ONU, context în care a fost analizat rolul cooperării internaționale: „a fost o dezbatere despre ce înseamnă multilateralismul azi, în contextul pe care îl cunoaștem”.
Un alt subiect major a fost războiul din Ucraina, despre care liderii europeni au convenit că trebuie să rămână o prioritate: „concluzia generală a fost că Europa trebuie să rămână concentrată pe Ucraina, deși suntem afectați de această criză (...) pentru că războiul din Ucraina este strâns legat de securitatea Europei”.
În urma propunerii României, în documentul final a fost inclusă și o referire la Republica Moldova. „Există un paragraf despre Republica Moldova și asistența pe care Uniunea o acordă în urma contaminării (...) pe Nistru”, a precizat Nicușor Dan.
Pe partea economică, liderii europeni au decis ca tema competitivității să devină una permanentă pe agenda Consiliului. „Cel mai important lucru pe care încercăm să-l discutăm (...) și pe care Comisia Europeană se concentrează”, a subliniat acesta.
În ceea ce privește simplificarea legislativă, președintele a explicat că executivul european pregătește mai multe pachete: „Comisia s-a angajat să vină cu zece așa-numite Omnibusuri (...) trei au trecut deja și sunt în vigoare”.
De asemenea, se discută despre crearea unui cadru unic pentru companii în toate statele membre și despre măsuri de stimulare a industriei europene: „o propunere normativă care vrea să stimuleze producția industrială (...) și să accelereze niște proceduri de avizare”.
Un capitol amplu al discuțiilor a vizat energia și costurile ridicate suportate de populație și companii. „Prețul energiei (...) preocupă cetățenii români și cetățenii europeni”, a spus Nicușor Dan.
Acesta a explicat mecanismul actual de stabilire a prețurilor: „toți producătorii primesc prețul celei mai scumpe dintre sursele de producție (...) și asta face ca inclusiv în țări cu energie ieftină consumatorii să plătească un preț mare”.
Printre soluțiile analizate se numără plafonarea prețului gazului sau redistribuirea câștigurilor: „Comisia a fost deschisă la mecanisme care să reducă prețul energiei (...) fie prin plafonarea prețului gazului, fie ca aceste diferențe de preț (...) să fie temporar luate de stat și duse către protecția consumatorilor”.
În privința tranziției verzi și a sistemului certificatelor de emisii (ETS), discuțiile rămân deschise. „Există o dezbatere (...) și este important de subliniat că nu primim ordine, ci este o negociere”, a declarat președintele.
„E o democrație, e o dezbatere în care țările au viziuni diferite și încearcă să ajungă la un consens”, a mai adăugat acesta.
Nicușor Dan a precizat că aceste discuții vor continua la următoarea reuniune a Consiliului European, programată în luna iunie.
Citește și
Președintele României, Nicușor Dan va fi primit de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


