Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:51 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul Marcel Ciolacu „Guvernul nu intenţionează să supraimpoziteze Pilonul II de pensii“ (VIDEO)

ro

29 Nov, 2023 13:11 696 Marime text
Foto: GuvernPremierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că Guvernul nu intenţionează să supraimpoziteze Pilonul II de pensii şi i-a acuzat pe cei de la USR că manipulează ştiri false, conform Agerpres.ro

De asemenea, şeful Guvernului le-a cerut reprezentanţilor USR să răspundă "pentru miliardul" de euro necesar achiziţionării de vaccinuri şi "pentru celelalte sute de milioane de euro furate" din pandemie.

"Vreau să lămurim din start orice speculaţie despre intenţia ascunsă a statului legat de Pilonul II de pensii. Nu există aşa ceva. Acum două luni eram cu toţii acuzaţi că îl naţionalizăm. Acum că îl vom supraimpozita. Nu are nimeni vreun asemenea plan. Vreau să îi rog pe domnii de la USR să răspundă pentru miliardul de la vacccinuri şi pentru celelalte sute de milioane de euro furate din pandemie şi să nu mai manipuleze în presă ştiri false cum este aceasta, că Guvernul României ar dori să supraimpoziteze sau să naţionalizeze Pilonul II, astfel încât să acopere ştirile cu astfel de lucruri. Îl rog şi pe domnul ministru Boloş să propună soluţia pe care o consideră necesară pentru a clarifica textele din Codul Fiscal, ce au fost invocate că ar lăsa loc de speculaţii", a afirmat premierul Ciolacu, în debutul şedinţei de guvern.


Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a cerut, luni, liberalilor şi social-democraţilor să înceteze "atacurile" la Pilonul II de Pensii, în contextul în care, potrivit USR, o nouă modificare la Codul Fiscal va duce la o impozitare de până la 20% a pensiilor private, deşi până acum acestea erau impozitate cu 10%.

"PNL şi PSD, încetaţi atacurile la Pilonul II de Pensii! Noul lor plan: tratează pensiile private la fel ca pensiile speciale. Dacă până acum pensiile private erau impozitate cu 10%, acum, printr-o simplă modificare la Codul Fiscal, am putea avea o impozitare de până la 20%. Este vorba despre un haos legislativ, o ambiguitate în Codul Fiscal - mai precis Legea 282/2023 - care pune în aceeaşi oală munca noastră cu privilegiile nesustenabile ale unora. Este inacceptabil să spui că pensiile din Pilonul II, bazate pe contributivitate, sunt acelaşi lucru cu pensiile speciale", a declarat Drulă, citat într-un comunicat de presă transmis de USR.


Potrivit liderului USR, "nu este primul atac la Pilonul II de pensii gândit de cei de la PNL şi PSD".

 Agerpres.ro

Citește și: 

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice„Până pe data de 15 decembrie, toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii