Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:59 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițiștii de la Imigrări, despre drepturile și obligațiile străinilor în România

ro

17 Aug, 2023 13:02 776 Marime text
Sursă foto: Inspectoratul pentru Imigrări
  • Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări informează despre drepturile și obligațiile străinilor pe teritoriul României.
 
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, „străinii care locuiesc legal în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi, precum şi de drepturile prevăzute în tratatele internaţionale la care România este parte“, informează Inspectoratul General pentru Imigrări.
 
Astfel, străinii se pot deplasa liber şi îşi pot stabili reşedinţa sau, după caz, domiciliul oriunde pe teritoriul țării noastre. Cei care părăsesc temporar teritoriul statului român au dreptul de a reintra pe toată durata valabilităţii permisului de şedere. Pot beneficia de măsuri de protecţie socială din partea statului, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, numai străinii cu reşedinţa sau domiciliul în România.
 
De asemenea, străinii cărora li s-a eliberat un document de către Inspectoratul General pentru Imigrări au dreptul de a verifica datele personale înscrise în acesta şi, când este cazul, să solicite corectarea sau eliminarea unor date care nucorespund realităţii.
 
 
Străinii cuprinşi în învăţământul de toate gradele au acces, fără restricţii, la activităţile şcolare şi de instruire în societate.
 
 
Pe timpul şederii în România străinii sunt obligaţi să respecte legislaţia română.
 

„De asemenea, străinii nu pot organiza pe teritoriul României partide politice ori alte organizaţii sau grupări similare acestora şi nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupa funcţii şi demnităţi publice şi nu pot iniţia, organiza sau participa la manifestaţii ori întruniri care aduc atingere ordinii publice sau securităţii naţionale“, mai precizează sursa.

 
Totodată, străinii nu pot finanţa partide, organizaţii, grupări sau manifestaţii ori întruniri dintre cele menționate anterior.
 

„Străinii aflaţi pe teritoriul României sunt obligaţi să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat şederea, precum şi să depună toate diligenţele necesare pentru a ieşi din România până la expirarea acestei perioade“, menționează IGI.

 
Cei care intră pe teritoriul statului român sau care ies de pe acesta au obligaţia de a se supune controlului pentru trecerea frontierei de stat, potrivit legii, iar străinii aflaţi pe teritoriul României au obligaţia de a se supune, în condiţiile legii, controlului organelor depoliţieşi al celorlalte autorităţi publice competente în acest sens.
 
O altă obligație a străinilor este aceea de a se supune amprentării şi fotografierii, în situaţiile prevăzute de actul normativ menționat.
 
Citește și:

Aproximativ 200 de misiuni de îndepărtare sub escortă desfășurate de polițiștii de imigrări, în luna iulie a acestui an
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii