Kamil Kömürcü contestă decizia de returnare din România. Proces nou la Curtea de Apel Constanța
Kamil Kömürcü contestă decizia de returnare din România. Proces nou la Curtea de Apel Constanța
25 Aug, 2026 09:44
ZIUA de Constanta
217
Marime text
217
Marime text

Kamil Kömürcü, fost asociat al restaurantului Sofra din Constanța, a deschis un proces împotriva Inspectoratului General pentru Imigrări, solicitând anularea și suspendarea executării unei decizii de returnare emise la 14 august 2026. Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanța.
Potrivit datelor publicate pe Portalul Instanțelor de Judecată, cauza are numărul 451/36/2026 și a fost înregistrată la data de 24 august 2026, pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal.

Obiectul dosarului este un „litigiu privind regimul străinilor”, Kömürcü Kamil contestând Decizia de returnare nr. 6983723 din 14 august 2026. Prin acțiunea depusă, acesta solicită atât anularea actului administrativ, cât și suspendarea executării sale.
În proces, Kömürcü Kamil are calitatea de reclamant, iar Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța figurează ca pârât.
Dosarul se află în faza de fond. Până la momentul consultării portalului instanțelor, nu fusese stabilit un prim termen de judecată.
Cine este Kamil Kömürcü
Kamil Kömürcü este cunoscut în mediul de afaceri constănțean prin asocierea sa anterioară cu Sofra Turkish Restaurant SRL. Firma a fost înființată în anul 2020, iar Kömürcü a fost ulterior revocat din funcția de administrator și s-a retras din societate, părțile sale sociale fiind cesionate lui Taș Omer.
Numele său a apărut și într-un dosar penal privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Judecătoria Constanța l-a condamnat la o pedeapsă rezultantă de trei ani și patru luni de închisoare cu executare. Hotărârea a rămas definitivă după ce acesta și-a retras apelul, potrivit informațiilor publicate în presa locală.
În plan personal, Kamil Kömürcü s-a căsătorit, în martie 2026, cu Ruxandra-Steliana Pelcinschi, angajată a Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral. Căsătoria a fost oficiată într-un context aparte, în perioada în care acesta se afla privat de libertate.
Ruxandra-Steliana Pelcinschi este fiica lui Dan Pelcinschi, fost director al Administrației Canalelor Navigabile Constanța și fost președinte al Organizației Municipale Constanța a PNȚCD, decedat în anul 2022. În urma succesiunii, aceasta a preluat atât drepturi patrimoniale, cât și calitatea procesuală a tatălui său într-un amplu dosar de partaj judiciar început în anul 2016.
Curtea de Apel Constanța urmează să analizeze legalitatea deciziei administrative contestate.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Constanța: Cine este viitoarea soție a lui Kömürcü Kamil? Moșteniri de familie și un proces de partaj maraton alături de nume grele
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


