Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:32 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română Avansări în grad, la IPJ Arad, de Ziua Națională a României

ro

01 Dec, 2023 21:09 1147 Marime text



 
  • Cu ocazia Zilei Naționale a României, în cadrul ședinței festive desfășurate în cursul acestei săptămâni, 51 de polițiști ai I.P.J. Arad, dintre care 36 de agenți și 15 ofițeri, au fost avansați în gradul profesional următor, înainte de termen, potrivit unui comunicat al Poliției Române.

La ceremonie, au luat parte comanda inspectoratului, șefii de servicii și poliții orășenești, precum și adjunctul Inspectorului General, chestor principal Eduard Mirițescu, care a felicitat polițiștii avansați și le-a transmis atât celor prezenți, cât și întregului efectiv al poliției arădene, felicitări, putere de muncă pentru a trece cu bine de toate provocările ce vor apărea în activitatea profesională.

A fost avansat în gradul de comisar șef, următorul comisar, Ovidiu Nădrăguță.
         
De asemenea, au fost avansați în gradul de comisar, următorii subcomisari : Cătălin Suciu, Adelin Olar, Alin Bogdan Botaș.
 
În gradul de subcomisar, au fost avansați  inspectorii principali: Mirela Ștef, Adrian Bachios, Daniel-Ioan Farcaș, Florin Flore, Marius-Vasile Farcaș.
 
Totodată, au fost avansați în gradul de inspector principal, următorii inspectori: Florin Stana, Cătălin-Vili Maxim, Raul-Emanuel Biriș;
 
În ceea ce privește gradul de inspector, au  beneficiat de avansare următorii subinspectori: Ancuța-Ileana Catea-Dochiu, Cătălin-Emanuel Sărac, Cristina-Alexandra Truț.
         
Prin decret prezidențial, șeful inspectoratului,  Dan-Constantin Stoicănescu, a fost avansat în gradul de chestor de poliție, conchide sursa.
 
 Citește și
Armata are un nou șef de stat major. Despre cine este vorba
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii