Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:43 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Capitalei, precizări după scandalul între Diana Șoșoacă și jurnaliștii italieni. Soțul său ar fi agresat un agent

ro

14 Dec, 2021 17:38 1567 Marime text

 
  • Conform polițiștilor, au fost respectate procedurile în vigoare pe parcursul interviului senatoarei Diana Șoșoacă cu jurnaliștii italieni.
  • Soţul senatoarei l-ar fi agresat pe unul dintre agenţii de poliție.


 
Poliţia Capitalei a transmis, marţi, în replică la relatările din presa italiană cu privire la conflictul avut de senatoarea Diana Şoşoacă cu o echipă de televiziune din peninsulă, că la efectuarea cercetărilor s-a respectat legislaţia penală, iar reprezentanţi ai Ambasadei Italiei la Bucureşti au fost prezenţi la demararea activităţilor şi au asigurat un translator, conform Agerpres.


 

"Având în vedere poziţia publică a unor jurnalişti din Italia, toate aspectele, aşa cum sunt formulate în actele procesual penale, au fost înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structura competentă material.
 

 
Reprezentanţii Ambasadei Republicii Italia în România au fost prezenţi la demararea activităţilor de cercetare şi au sprijinit demersurile legale prin asigurarea translatorului care a participat la activităţi, aşa cum este prevăzut în materia legislaţiei penale.
 
 
Orice alte opinii ar fi de natură a afecta cercetările, fapt pentru care menţionăm că au fost respectate procedurile în vigoare, proceduri prevăzute de legislaţia ţării noastre", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.





Senatoarea Diana Şoşoacă a sunat la 112, vineri, în timpul unui interviu pe care îl acorda unei echipe străine de televiziune, în urma unui conflict apărut pe fondul întrebărilor adresate.




Potrivit procurorilor, poliţiştii Secţiei 4 s-au deplasat la faţa locului, însă soţul senatoarei l-ar fi agresat pe unul dintre agenţi.



Dumitru Şoşoacă a fost chemat luni la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde a fost anunţat că a fost pus sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, fiind urmărit penal pentru ultraj.


 

"La data de 10 decembrie, în jurul orei 16,00, prin intermediul unui apel la 112, s-a solicitat intervenţia organelor de poliţie la un imobil din Sectorul 1. În momentul în care organele de poliţie au ajuns la imobil, inculpatul a agresat unul dintre agenţii de poliţie, respectiv l-a împins, izbindu-l de perete, i-a pus o mână în gât, după care l-a tras de uniforma de poliţie, cauzându-i suferinţe fizice", a transmis Parchetul într-un comunicat de presă.





Premierul Nicolae Ciucă afirmă că este ''inacceptabil'' incidentul în care au fost implicaţi senatoarea Diana Şoşoacă şi o echipă de jurnalişti italieni şi respinge categoric "manifestarea diferenţelor de opinii prin violenţă", se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de Executiv.




Potrivit sursei citate, prim-ministrul este preocupat de acest caz, "care trebuie clarificat în regim de urgenţă de instituţiile abilitate ale statului".



 

"Guvernul României condamnă cu fermitate orice acţiune de intimidare a jurnaliştilor sau de obstrucţionare a dreptului la liberă informare a cetăţenilor. Libertatea de exprimare, dreptul la opinie şi accesul la informaţii sunt garanţii ale unei democraţii consolidate şi ale funcţionării statului de drept", se mai arată în comunicat.




Sursă foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii