Permis obligatoriu pentru trotinete și biciclete electrice. Un nou proiect legislativ propus în Parlament
Permis obligatoriu pentru trotinete și biciclete electrice. Un nou proiect legislativ propus în Parlament

Un nou proiect de lege depus în Parlament propune introducerea unui permis de conducere special pentru trotinete și biciclete electrice, în contextul creșterii numărului de accidente în care sunt implicate astfel de vehicule.
În prezent, persoanele care utilizează trotinete electrice trebuie doar să aibă vârsta minimă de 14 ani, iar vehiculele nu necesită înmatriculare sau autorizare.
Statistică alarmantă: accidente grave provocate de trotinete electrice
Potrivit datelor prezentate în expunerea de motive a proiectului, în primele opt luni ale anului au fost înregistrate două decese și 32 de persoane grav rănite în accidente rutiere care au implicat trotinete sau biciclete electrice.
„Aceste cifre demonstrează că trotinetele și bicicletele electrice pot reprezenta un pericol atât pentru ceilalți participanți la trafic, cât și pentru conducătorii lor”, se arată în document.
Categoria AM1 – un nou permis pentru trotinete și biciclete electrice
Proiectul de lege prevede crearea unei noi categorii de permis de conducere – AM1, dedicată utilizatorilor de trotinete și biciclete electrice.
Pentru a obține permisul, candidații trebuie să aibă cel puțin 14 ani și să susțină un examen scris care să ateste cunoașterea regulilor de circulație, precum și o probă practică desfășurată într-un poligon special amenajat.
„Examenul pentru obţinerea permisului de conducere constă în susţinerea unei probe teoretice de verificare a cunoştinţelor şi a unei probe practice de verificare a aptitudinilor şi comportamentului, corespunzător categoriei de permis solicitat. Proba practică pentru categoriile AM1 şi AM constă numai în verificarea aptitudinilor în poligoane special amenajate”, se arată în proiect.
Permis valabil 10 ani
Permisul de categoria AM1 va avea o valabilitate de 10 ani, la fel ca în cazul altor permise auto, și va putea fi reînnoit în condițiile stabilite prin regulament.
Scopul proiectului
Inițiatorii susțin că măsura are ca scop creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de accidente provocate de utilizarea necorespunzătoare a trotinetelor electrice, un mijloc de transport tot mai popular în mediul urban.
Dacă va fi adoptat, proiectul ar putea aduce reguli mai stricte pentru circulația trotinetelor electrice, inclusiv posibile cerințe privind echiparea, limitele de viteză și circulația exclusiv pe pistele de biciclete.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp