Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:54 23 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul comunei Dumbrăveni, județul Suceava, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu

ro

23 Feb, 2026 15:24 206 Marime text






Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului PAVĂL IOAN, primar al comunei Dumbrăveni, județul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual în formă continuată (3 acte materiale).
 
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
 

În perioada septembrie–noiembrie 2024, inculpatul Pavăl Ioan, în calitate de primar al comunei Dumbrăveni, ar fi inițiat și desfășurat în mod fictiv procedura de achiziție publică, finalizată prin încheierea a trei contracte cu o societate comercială, iar în condițiile în care lucrările nu erau în realitate contractate și nici executate, ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 3.309.783 lei, prin plata nelegală a unor facturi antedatate și prin întocmirea mai multor documente adresate Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.).

Potrivit DNA, cele trei contracte de achiziție publică ar fi avut ca obiect efectuarea unor lucrări de reparații la drumuri de interes local situate pe raza comunei Dumbrăveni.

Astfel, inculpatul Pavăl Ioan și-ar fi exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, desfășurând, în concret, următoarele activități:


- ar fi inițiat și desfășurat în mod ilegal procedura de compensare a creanțelor bugetare cu societatea comercială;
- ar fi aprobat la plată trei facturi antedatate, în valoare totală de 3.165.400 lei;
- ar fi formulat și înaintat către A.N.A.F. cererea de alocare a unor sume defalcate din TVA, încadrând în mod nelegal debitele în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 107/2024;
- în cursul lunii octombrie 2024, cu prilejul întocmirii și semnării contractelor respective, ar fi falsificat aceste înscrisuri oficiale prin atestarea necorespunzătoare adevărului cu privire la data întocmirii acestora.
 
Totodată, prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut un folos necuvenit societății comerciale respective, reprezentat de compensarea ilegală a sumei de 3.165.400 lei (obligații fiscale principale) și anularea unor obligații fiscale accesorii în cuantum de 144.383 lei.
 
Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.309.783 lei, la care se vor adăuga accesoriile fiscale calculate până la data recuperării integrale a prejudiciului.



Citește și
Verdict iminent la Tribunalul Constanța Primarul din Agigea, Cristian Cîrjaliu, ar putea afla astăzi sentința în dosarul DNA

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii