Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:35 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pelerinaj la Sfântul Andrei 2021 Nu a lipsit credinciosul cu crucea în spate, până la Peșterea Sfântului Andrei, din județul Constanța (VIDEO)

ro

30 Nov, 2021 10:29 3378 Marime text
Și în acest an, credința a ocupat primul loc în inima unui locuitor din localitatea Ion Corvin. 

Un locuitor din Ion Corvin a ales să-și arate credința prin aducerea unei cruci în brațe, până la mânăstire.

Credinciosul a venit cruce în spate pe jos, neținnând cont de vremea rece de afară, până la mânăstire. 

Sunt cozi kilometrice de mașini, sute  de mașini cu mii de oameni care stau de la coadă de la DN, de la răscruce până la mănăstire. Au fost oprite 3 autocare și 9 microbuze,din informațiile oferite de purtătorul de cuvânt al IJJ. Amenzile sunt aplicate către șoferi sau către organizatorii cursei speciale. 

Este foarte important de menționat că a venit foarte multă lume. În zona slujbei, unde este îngrădit  au loc doar 600 de persoane, apoi accesul va fi restricționat.

Coada de persoane care stau să intre la mănăstire este întinsă pe aroximativ 2-3 kilometri. Mai sunt , pe lângă acești-a, 6 kilometri de mașini cu creștini nerăbdători să ajungă la mănăstire, în ciuda vremii neprietenoase de astăzi, 30 noiembrie. 

Despre Crucea Sfântului Andrei 

Crucea Sfântului Andrei este o cruce în formă de X. Numele său provine de la forma Crucii care a fost utilizată, potrivit tradiției, la torturarea și uciderea Sfântului Andrei. Acest simbol a fost utilizat de numeroase țări europene. Crucea Sfântului Andrei este prezentă în cultura europeană, în arta relgioasă, în simbolistica identitară a unor țări, regiuni sau forțe politice, în viața practică.

Teritoriul Dobrogei de astăzi era cunoscut în Antichitate sub denumirea în latină de Scythia Minor, în română Sciția Mică, iar în greacă Μικρά Σκυθία, Mikrá Skythia. Cu privire la limita vestică a Sciției, Herodot afirmă (IV, 99) că Tracia se desfășoară în partea dinspre mare, înainte de a ajunge la Sciția, care începe din acea parte de loc unde țărmul formează un golf și unde se varsă Istrul, cu gura întoarsă spre răsărit.

În România, este considerat drept „protector al României” și al doilea fondator al Bisericii Ortodoxe Române, după Sfântul Duh.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii